Înmatriculările auto în altă ţară nu te scapă de taxa de poluare


download (4)Un proiect de Ordonanță de Urgență pus în discuţie publică de Ministerul Afacerilor Interne vine să soluţioneze problema miilor de vehicule care circulă în România, sunt deținute de cetățeni români, dar sunt înmatriculate în alte state, în special, Bulgaria şi nu sunt supuse taxei de timbru.

Conform proiectului de act normativ, autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state deţinute cu orice titlu de persoane care au sediul, domiciliul ori reşedinţa în România, pot fi conduse pe drumurile publice pentru o perioadă de maximum 30 de zile de la data dobândirii titlului sau de la data înscrierii în evidenţa autovehiculelor şi remorcilor înmatriculate în alte state. Astfel, cetățenii români care dețin un vehicul înmatriculat în alt stat să fie obligați să îl înmatriculeze în România în termen de 30 de zile.

De asemenea, persoanele cu domiciliul ori reşedinţa în România care conduc pe drumurile publice un vehicul înmatriculat într-un alt stat sunt obligate să înmâneze poliţistului rutier, la cererea acestuia, document doveditor al titlului cu care este deţinut vehiculul, însoţit de o traducere legalizată în limba română, a acestuia.