Ministerul Afacerilor Europene (MAEur) ţinteşte, până la finele lui 2013, o absorbţie pe fonduri structurale şi de coeziune de 50% din totalul fondurilor de 19,8 mld. euro alocate României între 2007-2013, ceea ce ar însemna peste 7 mld. euro, în condiţiile în care, până la finele lui 2012, au fost absorbite 2,2 mld. euro (12% din total).
În pofida ţintei, strategia fiscal-bugetară pentru 2013-2015 relevă că, pentru 2013, veniturile aşteptate la bugetul general consolidat din fondurile externe nerambursabile ar urmă să fie doar de 2,5 mld. euro.
Nu ar fi primul an în care ştacheta fixată nu este atinsă – în 2011, Guvernul de atunci miza pe fonduri structurale de 2,5 miliarde de euro, dar România nu a luat decât câteva sute de milioane, în vreme ce, anul trecut, din ţinta fixată de 3,5 miliarde de euro nu au fost absorbiţi decât 1,1 mld. euro.
Proiectul bugetului general consolidat prevedea, în 2012, venituri din fondurile europene nerambursabile de 13 mld. lei (2,9 mld. euro), dar în bugetul general consolidat nu au ajuns decât 8 mld. lei (1,7 mld. euro, ce cuprind, foarte probabil, şi prefinanţările, de vreme ce rambursările nu au însemnat decât 1,1 mld. euro), după cum indică datele din strategia fiscal-bugetară pe 2013-2015.
Ţinta de absorbţie a fost anunţată de ministrul fondurilor europene Bogdan Teodorovici care a spus recent că, până la finele lui 2015 (ultimul an în care mai pot fi cheltuiţi banii din exerciţiul financiar 2007-2013), se apropie de 80% din totalul fondurilor.