Cine nu va achita timbrul de mediu?


timbru de mediuNoua taxă auto nu va fi plătită de persoanele cu dezabilități, dar va fi plătită la cumpărarea maşinilor de către instituţiile statului, cu excepţia, serviciilor de ambulanţă, poliţie, jandarmerie.
Pentru maşinile care aparţin corpului diplomatic nu se va plăti timbrul de mediu.
Cei care au plătit actuala taxă de poluare nu vor mai plăti timbrul de mediu.
Modificările aduse sunt argumentate de Guvern prin faptul că actuala formulă avea valori disproporţionat de mari pentru anumite zone de poluare, care nu ţineau cont de puterea de cumpărare a românilor, conţinea în calculul său, în afară de emisia de CO2, şi capacitatea cilindrică, care era discriminatorie şi atrăgea ameninţări cu infringementul din partea UE.
Datorită aplicării timbrului de mediu, Fondul de Mediu este estimat să crească faţă de 2012 cu 100 de milioane de lei, dacă românii vor cumpăra aceleaşi tipuri de maşini.