Strategia de privatizare a CFR Marfă


images (1)Ministrul Finanţelor publice anunţă că în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a fost aprobată privatizarea CFR Marfă, iar în Guvern va fi adoptată strategia de privatizare a companiei, astfel până la jumătatea lunii iunie să fie desemnat câştigătorul la CFR Marfă.
Statul urmează a ceda pachetul majoritar al CFR Marfă prin negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, etapă urmată de licitaţie cu ofertă în plic, unde garanţia de participare va fi echivalentul în lei a 10 milioane euro, reprezentând 17% din valoarea nominală a acţiunilor deţinute de stat.
Subiectul de dispută a licitaţiei va fi preţul oferit, deoarece strategia prevedea vânzarea integrală a acţiunilor deţinute la CFR Marfă prin licitaţie cu strigare, precum şi pachetul obţinut de stat în urma conversiei datoriilor în acţiuni şi cel rezultat în urma compensării datoriilor companiei către CFR SA.
În cazul în care Ministerul Transporturilor nu va putea încheia contractul de privatizare cu investitorul adjudecatar al procedurii de licitaţie, instituţia va putea decide reluarea procesului de privatizare prin aplicarea oricărei metode de transfer a dreptului de proprietate asupra acţiunilor, cu adaptarea corespunzătoare a strategiei, sau prin invitarea la negocieri în ordinea clasamentului de la licitaţie a următorilor investitori calificaţi.