Taxele sunt necesare pentru finanţarea sistemului de sănătate


Taxele sunt necesare pentru a finanța sistemul de sănătate, dar nu se vor introduce unele noi, a declarat ministrul Finanțelor Publice.

Acesta a mai adăugat că: “În Programul de Guvernare sunt priorități în domeniul sănătății legate de medici și de asistenții medicali. Sănătatea este domeniul care în legea salarizării are creștere programată. Știți că era o creștere etapizată a salariilor până în 2022. Sănătatea este unul dintre puținele domenii la care aceste creșteri vor fi realizate în 2018. Anul acesta, numai la nivelul fondului de salarii pentru a susține medicii să rămână în România, pentru a-i încuraja să ofere un act medical cât mai bun, pentru asistenții medicali, de asemenea, vor fi creșteri salariale. Fondul de salarii va crește față de anul acesta în 2018 cu 2,9 miliarde (lei n.r.). Suma cred că este foarte consistentă”.