Românii care călătoresc în state non-UE îşi pot recupera TVA-ul pentru bunurile cumpărate


Românii care călătoresc în state non-UE şi care fac cumpărături cu o valoare mai mare de 175 de euro (pe factură) îşi pot recupera TVA-ul pentru bunurile cumpărate dacă prezintă facturile respective la aşa-numitele unităţi „Tax Free“.

Conceptul de „Tax Free“ a apărut în anii ’80, în ideea de evitare a dublei impuneri pentru bunurile cumpărate de pe teritoriul unei ţări şi folosite în altă ţară. Şi cetăţenii străini din statele din afara Uniunii Europene îşi pot recupera TVA-ul pentru bunurile cumpărate în România.

În România, legislaţia există din anul 2004, însă a fost nefuncţională sau puţin accesibilă, cu atât mai mult cu cât nu există un punct de restiturie TVA pe Aeroportul Otopeni, aşa cum există în alte ţări. Printre condiţiile necesare pentru ca restituirea TVA-ului să funcţioneze se află: magazinul să fie autorizat în regim Tax Free – autorizarea se face la ANAF şi este valabilă 5 ani, iar bunurile cumpărate să depăşească 175 euro pe factură.

,