Premieră mondială! Deşi abrogat, un act normativ se află în vigoare!


qstnTrăim în ţara experţilor! Toţi se pricep la toate. Şi trăim în ţara şefilor! Aşa că nimeni nu ascultă de nimeni. Toţi iau decizii, dar mai probabil este să se inverseze polii planetei decât să vezi două autorităţi ori instituţii care să se consulte şi dintr-a căror conlucrare să iasă ceva funcţional, benefic, care să mai şi dureze.

Ştim de unde venim, fiindcă istoria ne-o spune. Dar habar n-avem încotro ne îndreptăm. Doar speranţa ne mai susţine. Nădejdea că nu mergem spre prăpastie!

Să vedem, acum, care-i povestea de astăzi…

“Monitorul Oficial” nr. 616/2014 a adus în atenţia românilor două acte normative care privesc îndeaproape colectarea creanţelor fiscale: Ordinul MFP 1015/2014 şi Ordinul ANAF 2446/2014!

Colectarea creanţelor fiscale este un domeniu în care mai toate noile ştiri juridice dau fiori reci contribuabililor cu datorii la stat. Un stat care se poartă frecvent aidoma unui creditor neîndurător şi adesea ca un debitor şiret, dibaci în arta amânării!

 

Ce a dorit ANAF-ul?

Prin Ordinul ANAF nr. 2446/2014 se aprobă modelele, caracteristicile de imprimare, modul de difuzare, utilizare şi de păstrare ale unor formulare precum: adresa de înfiinţare a popririi asigurătorii asupra disponibilităţilor băneşti, certificatul de atestare fiscală, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, nota privind rambursarea unor sume, procesul verbal de licitaţie pentru bunuri mobile, procesul verbal privind cheltuielile de executare silită, referatul justificativ al dispunerii măsurilor asigurătorii, somaţia, titlul executoriu sau înştiinţarea privind stingerea creanţelor fiscale… Şi altele asemenea!

Emiterea formularelor se realizează cu ajutorul aplicaţiilor informatice ale Ministerului Finanţelor  şi ANAF-ului, respectiv ale direcţiilor regionale ale finanţelor publice şi ale unităţilor subordonate lor, ale Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili, în conformitate cu modelele cuprinse în Anexă. Care anexă? Cea care s-a publicat în “Monitorul Oficial” nr. 616 bis!

Într-un penultim articol ni se mai aduce la cunoştinţă că la data la care intră în vigoare Ordinul ANAF nr. 2446/2014, se abrogă Ordinul ministrului finanţelor publice 585/2005 pentru aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanţelor fiscale, publicat în “Monitorul Oficial” nr. 443/2005.

Potrivit art. 11 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ordinele emise de către organele de specialitate ale administraţiei publice centrale intră în vigoare la data publicării în “Monitorul Oficial”, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o altă dată.

Prin urmare, ar trebui ca Ordinul MFP 585 să cedeze locul mai tânărului Ordin 2446 începând chiar din data de 21 august 2014. Deci, de la 21.08.2014 formularele utilizabile în colectarea datoriilor fiscale ar trebui să fie cele reglementate prin Ordinul 2446/2014. Lucrurile sunt clare… până aici!

 

Şi Ministerul vrea abrogarea. Dar după o lună!

De s-ar fi emis doar Ordinul 2446, ar fi fost perfect. Dar perfecţiunea şi ordinea sunt extrem de plictisitoare. Şi oricum nu le întâlnim prea des. Aşa că nişte domni şi doamne (să nu fie discriminare!) de pe la Ministerul Finanţelor s-au gândit că n-ar fi rău dac-ar dovedi cetăţeanului că deşi suntem în perioada concediilor (încă!), slujbaşii responsabili de finanţele şi fiscalitatea ţării sunt tot în priză. Cineva a vrut să arate că nu doar ANAF-ul are de lucru.

La fel ca odinioară, în “întrecerea socialistă”, fiecare doreşte să fie fruntaş în muncă. Aşa a fost publicat în acelaşi “Monitor Oficial” şi Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 1015/2014 privind abrogarea Ordinului MFP nr. 585/2005 pentru aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanţelor fiscale. În cuprinsul “Monitorului oficial”, acesta se află în faţa Ordinului 2446, dar vorbim despre el acum fiindcă este mai puţin cuprinzător.

Constatăm că avem deja două acte normative (unul emis de ANAF, unul de catre MFP) care abrogă bătrânul Ordin 585/2005. Or fi vrut să fie siguri că Ordinul 585 nu va rămâne în vigoare?

Nu era suficient să-l abroge o singură dată şi bine? Se vede că nu! Mai bine de două ori şi… anapoda. La art. 1, Ordinul 1015/2014 precizează că la data intrării sale în vigoare se va abroga Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 585/2005. Iar de la articolul 2 aflăm că intrarea sa în vigoare se va realiza în termen de 30 de zile de la publicare.

Aşa ne place nouă, să nu ştie stânga ce face dreapta. Sau să ne dăm cu stângul în dreptul!

Iată cum două reglementări publicate în aceeaşi zi şi-n acelaşi “Monitor oficial” se bat cap în cap. Acum dau năvală întrebările… şi bătăile de cap. Ce formulare se vor întrebuinţa la colectarea creanţelor fiscale? Cele prevăzute de Ordinul ANAF nr. 2446, aparent intrate în uz de la 21.08.2014? Sau vor mai fi valabile modelele de formulare prevăzute de Ordinul 585 încă 30 de zile de la această dată, după cum arată Ordinul MFP 1015?

Mai e o variantă: fiecare-şi alege modelul care-i place!

Se poate reţine doar că s-a dorit abrogarea Ordinului 585. Privitor la data ieşirii sale din vigoare s-au încurcat strajnic iţele. În lipsa unei rectificări, probabil că vom aştepta într-o stare de suspans demnă de un serial poliţist de duzină să treacă timpul, ca să se limpezească apele. Ape care nu se mai limpezesc de două decenii şi jumătate!

Chipurile, Ministerul Finanţelor controlează aplicarea unitară a legislaţiei din sfera proprie de activitate şi coordonează funcţionarea instituţiilor ce activează în subordinea lui. Iar ANAF-ul îi e subordonat, îndeplinind funcţia combaterii evaziunii fiscale.

Dacă aşa stau lucrurile, atunci cum de-şi permite ANAF-ul să abroge un act cu 30 de zile mai devreme faţă de termenul precizat de către Minister? Sau cum de este abrogat un Ordin al ministrului finanţelor publice printr-un ordin al preşedintelui ANAF?

 

Unde s-a ajuns…

Printre principiile după care se ghidează în mod oficial Ministerul Finanţelor se numără: coerenţa şi predictibilitatea în activitate, consolidarea autorităţii instituţiei şi transparenţa. Halal coerenţă, predictibilitate şi autoritate. Nu că la transparenţă s-ar excela. Nici măcar nu se ştie ce se pune la cale prin structurile subordonate!

Să nu-i pese Ministerului (sau ministrului) ce ordine intenţionează să emită ANAF-ul? Înseamnă că s-a ajuns departe de tot cu insubordonarea şi lipsa de coordonare, de control, de autoritate. Sau poate că instituţiile în cauză au uitat, pe moment, că activează în acelaşi stat. În curând vor uita, pesemne, şi că statul acesta se numeşte România. Că de datoria lor de-a munci în slujba cetăţeanului român multe autorităti par să fi uitat de mult!

Un lucru rămâne sigur: se doreşte abrogarea Ordinului 585/2005. Şi la MFP şi la ANAF! La ce dată? La… alegerea fiecăruia. Că toţi sunt de capul lor!