Două obligații importante ce trebuie îndeplinite pe final de an


lcInventarierea patrimoniului şi reevaluarea clădirilor, sunt două obligații importante ce trebuie îndeplinite pe final de an, pentru că rezultatele lor au impact semnificativ asupra situaţiilor financiare şi a obligaţiilor fiscale din anul următor.

Inventarierea anuală este impusă de legea contabilităţii, care prevede sancţiuni de la 400 la 5.000 lei, iar rezultatele ei trebuie să fie incluse în situaţiile financiare anuale. Reevaluarea imobilelor este necesară, conform Codului fiscal, pentru stabilirea impozitelor locale.

Inventarierea – laborioasă şi de durată, este importantă nu doar din cauza sancţiunilor, ci şi pentru că greşelile, lipsa de proceduri, diferenţele între patrimoniul stabilit la inventariere şi cel din contabilitate va afecta negativ activitatea.

Reevaluarea imobilelor – în cazul persoanelor juridice, pentru a se plăti cota de impozitare redusă la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale, valoarea impozabilă a clădirilor trebuie să fie actualizată cel puţin o dată la 3 ani pe baza unui raport de evaluare. Cota de impozit aplicabilă din 2016 este cuprinsă între 0,2% şi 1.3% pentru clădirile nerezidenţiale şi de 0,08% până la 0,2% pentru clădirile rezidenţiale. În lipsa raportului de evaluare în ultimii 3 ani cota impozitului va fi 5%.
În cazul clădirilor deţinute de persoanele fizice este necesar să existe raport de evaluare doar pentru cele care sunt folosite în scopuri nerezidenţiale şi care sunt construite ori achiziţionate de mai mult de 5 ani.