Cum se desfășoară inspecția fiscală?


Legiuitorul a decis modificarea Codului de procedură fiscală prin OG 30/2017 care a fost publicată în Monitorul Oficial 708 din 31 august 2017. Prevederile sale se aplică de la 3 septembrie 2017.

Noi reguli privind inspecția fiscală

Atunci când se va decide efectuarea unei inspecții se vor utiliza trei metode: inspecția prin sondaj, cea exhaustivă și cea electronică. Inspecția prin sondaj constă în verificarea selectivă a perioadelor impozabile, documentelor și operațiunilor semnificative care stau la baza modului de calcul, de evidențiere și de plată a obligațiilor fiscale.

Inspecția exhaustivă constă în verificarea tuturor perioadelor impozabile și a documentelor și operațiunilor semnificative care stau la baza modului de calcul, de evidențiere și de plată a obligațiilor fiscale, iar cea electronică presupune verificarea contabilității și a surselor acesteia, prelucrate în mediul electronic, folosind metode de analiză, evaluare și testare asistate de instrumente informatice specializate.

Știrile juridice arată că pentru aceleași operațiuni și obligații fiscale aferente acestora nu se poate derula în același timp și un control inopinat cu o inspecție fiscală derulată la același contribuabil, cu excepția cazului în care în alte proceduri sunt necesare constatări în legătură cu operațiuni și obligații fiscale supuse unei inspecții fiscale în derulare, caz în care echipa de inspecție fiscală poate efectua și un control inopinat. Rețineți că durata controlului inopinat nu intră în calculul duratei inspecției fiscale.

Reguli aplicabile în cazul inspecției fiscale a persoanelor fizice

Organul fiscal poate verifica situația fiscală personală a persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit. Anterior verificării, organul fiscal face o analiză de risc pentru a stabili riscul de neconformare la declararea veniturilor, adică diferența semnificativă între venitul estimat în cadrul analizei de risc și veniturile declarate de persoana fizică/plătitori pentru aceeași perioadă impozabilă. Noutățile legislative prevăd că diferența este semnificativă dacă între venitul estimat în cadrul analizei de risc și cel declarat este o diferență mai mare de 10% din veniturile declarate, dar nu mai puțin de 50.000 lei.

Anterior verificării situației fiscale personale, organul fiscal central înștiințează în scris persoana în cauză prin trimiterea unui aviz de verificare. Știrile juridice prevăd că durata efectuării inspecției fiscale personale este stabilită de organul fiscal central și nu poate fi mai mică de 365 de zile calculate de la data începerii verificării fiscale comunicată prin avizul de verificare.

Organul fiscal solicită persoanei fizice în cel mult 60 de zile de la comunicarea avizului, sub sancțiunea decăderii, să prezinte documente justificative sau alte clarificări relevante pentru situația sa fiscală. Rețineți că termenul se poate prelungi cu 30 de zile, o singură dată, la solicitarea justificată a persoanei fizice, cu acordul organului fiscal.

Persoana are obligația de a depune o declarație de patrimoniu și de venituri la solicitarea organului fiscal. Dacă nu îndeplinește această obligație, organul fiscal va verifica situația fiscală pe baza informațiilor/documentelor deținute.

Dacă pe parcursul verificării situației fiscale personale, organul fiscal dorește informații sau documente noi, le poate solicita persoanei fizice, caz în care stabilește un termen în acest sens, termen care nu poate fi mai mic de 10 zile. Pe durata verificării, persoana fizică are dreptul de a prezenta orice acte justificative pentru a se stabili situația reală. Concluziile se vor consemna într-un act care va fi semnat de ambele părți. Dacă persoana supusă verificării refuză semnarea lui, se va consemna refuzul de semnare.

Știrile juridice prevăd că persoana fizică verificată poate numi persoana care să dea informațiile solicitate. Dacă aceste informații nu sunt suficiente, organul fiscal se poate adresa și altor persoane pentru a obține datele necesare.

Persoana fizică verificată trebuie să fie informată pe durata verificării asupra rezultatelor obținute în urma inspecției. Rețineți că inspecția are loc o singură dată pentru impozitul pe venit și pentru fiecare perioadă impozabilă. Dacă cel verificat este o persoană cu handicap auditiv sau surdocecitate, se va apela la un interpret în limbaj mimico-gestual.

În ce condiții are loc reverificarea?

Se poate decide reverificarea unei perioade dacă de la data încheierii verificării fiscale și până la împlinirea termenului de prescripție apar date suplimentare necunoscute organului fiscal la data efectuării verificării.

La finalul inspecției fiscale, organul fiscal prezintă celui supus verificării constatările și consecințele lor fiscale și îi dau posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere. Excepția de la această situație este cazul în care bazele de impozitare nu au suferit nicio modificare în urma verificării sau a cazului în care persoana fizică a renunțat la acest drept notificând în scris organul fiscal.

Rețineți că procesele-verbale care stau la baza sesizării organelor de urmărire penală prin care organele fiscale constată situații de fapt care ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni și procesele-verbale încheiate la cererea organelor de urmărire penală prin care se evaluează prejudiciul nu sunt acte administrativ fiscale.

Emiterea certificatului de atestare fiscală

Noutățile legislative prevăd că certificatul de atestare fiscală se emite în maximum 3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii și poate fi folosit până la 30 de zile de la eliberare. Dacă certificatul este eliberat pentru persoanele fizice care nu desfășoară activități economice în mod independent sau nu exercită profesii libere, perioada în care poate fi utilizat este de până la 90 de zile de la eliberare. Rețineți că pe durata de utilizare certificatul poate fi prezentat de contribuabil/plătitor, în original sau în copie legalizată, oricărui solicitant.

Când nu se solicită certificatului de atestare fiscală?

Nu se va cere pentru contribuabilii care la data decesului nu au avut alocat un CNP sau dacă se solicită eliberarea de către notarul public a unui certificat de calitate de moștenitor sau dacă dezbaterea unei succesiuni are loc în instanță.

După finalizarea procedurii succesorale în care în masa succesorală sunt cuprinse obligații fiscale restante și alte creanțe bugetare, notarul transmite electronic către organul fiscal central competent și către organul fiscal pe a cărui rază teritorială se află sediul biroului notarial o copie a certificatului de moștenitor în 30 de zile de la încheierea dezbaterii succesiunii. Dacă în masa succesorală se află și bunuri imobile intabulate, biroul de cadastru va comunica organului fiscal copia certificatului de moștenitor și încheierea de intabulare. Comunicarea se va face prin mijloace electronice către organul fiscal central și cel în a cărui rază teritorială se află bunurile imobile.

Rețineți că după înscrierea în cartea funciară a actului autentic notarial, a hotărârii judecătorești sau a actului de adjudecare prin care se transferă proprietatea asupra unui imobil, biroul de cadastru comunică organului fiscal de la locul situării bunului o copie a încheierii de intabulare la care va atașa și copia actului de înstrăinare a imobilului.