Autoritățile fiscale nu pot refuza dreptul de deducere al TVA din cauza partenerilor de afaceri inactivi


first-page

La finalul lunii octombrie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis print-o hotărâre că autoritățile fiscale nu pot refuza dreptul de deducere al TVA pentru tranzacțiile încheiate cu parteneri de afaceri inactivi din punct de vedere fiscal.

Conform hotărârii CJUE, autorităţile fiscale nu pot cere contribuabilului să facă verificări care în mod obiectiv nu pot fi făcute de acesta, fiind sarcina organului fiscal competent să constate eventuale fraude sau neregularități comise de partenerii de afaceri ai firmelor.

Hotărârea judecătorilor europeni vizează autorităţile fiscale poloneze, dar, prevederile sunt valabile şi pentru România. În fapt, deciziile date de CJUE sunt obligatorii pentru instanţele naţionale sesizate cu probleme asemănătoare.

Avocatul Biriş Goran consideră că autorităţile fiscale din România vor fi obligate să îşi schimbe procedura utilizată până acum, instituţia Fiscului nemaiavând nici măcar un motiv pentru a refuza contribuabililor dreptul de deducere a TVA.

De asemenea, avocatul îndeamnă toate societăţile acuzate de Fisc că ar desfăşura operaţiuni suspecte să lupte pentru drepturile lor şi să facă tot posibilul să îşi cunoască furnizorii, pentru a evita astfel evaziunea fiscală.

Potrivit actualului Cod fiscal, în vigoare până la finalul anului, contribuabilii declaraţi inactivi ca urmare a procedurii din Codul de Procedura Fiscală nu beneficiază de dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor din perioada în care sunt declaraţi inactivi, dar sunt obligaţi să plătească în continuare impozitele prevăzute de lege.