A venit vara, cu modificări fiscale. Află dacă te numeri printre cei avantajaţi!


taxeLegislaţia fiscală se modifică de la o zi la alta. Sau… peste noapte! Plouă cu noutăţi legislative în materie de fiscalitate! Uneori sunt veşti bune, alteori sunt propuneri şi proiecte apte să trimită contribuabilii (câţi mai sunt!) direct în stradă, la proteste. Nu ştim cum de poate exista, la alţii, un sistem fiscal predictibil, fiindcă la noi nu aduce anul ce aduce ceasul.

Prea adesea, noile reglementări fiscale ne-au complicat viaţa, ne-au împuţinat veniturile. Însă cei desemnaţi să se ocupe de administrarea statului încep să priceapă că nu poţi impune biruri la nesfârşit, riscând să aduci poporul la sapă de lemn.

Fiscalitatea nesăbuită preschimbă contribuabilii în asistaţi social sau îi alungă către alte zări. Relaxarea fiscală are efecte opuse: creşte oştirea contribuabililor, bunăstarea generală. Statul are ce şi de la cine încasa!

În “Monitorul Oficial” 373/2015 a văzut lumina tiparului HG 367/2015 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin HG 44/2004. Să vedem, acum, ce spune noul act normativ!

 

TVA pentru cazare

Cota TVA redusă, de 9%, prevăzută pentru cazarea în sectorul hotelier sau în sectoarele cu funcţie asemănătoare (inclusiv închirierea terenurilor aranjate pentru camping), se va aplica pentru următoarele tipuri de cazare în structurile de primire turistică cu rol de cazare:

– cazarea “all inclusive” (ce reprezintă combinaţia prestabilită a serviciilor de cazare, de asigurare a micului dejun, a prânzului, a cinei, a gustărilor dintre mese şi a oricăror altor servicii de agrement turistic oferite cu mijloace proprii ale structurii de primire turistică, vândute sau oferite spre vânzare la un preţ global).

– cazarea cu pensiune completă (combinaţia prestabilită a serviciilor de cazare, de asigurare a micului dejun, a prânzului şi a cinei, vândute sau oferite spre vânzare la un preţ total).

– cazarea cu demipensiune (combinaţia prestabilită a serviciilor de cazare, de asigurare a micului dejun şi a prânzului sau a cinei, vândute sau oferite spre vânzare la un preţ total).

– cazarea cu mic dejun (combinaţia prestabilită a serviciilor de cazare şi de asigurare a micului dejun, vândute sau oferite spre vânzare la un preţ total).

– cazarea fără mic dejun.

Potrivit ultimelor ştiri din contabilitate, în situaţia cazării “all inclusive”, cu pensiune completă ori cu demipensiune, cota redusă de TVA se va aplica asupra întregului preţ al cazării, care poate cuprinde şi costul băuturilor alcoolice.

 

Scutirea de impozit, la încadrarea în grad sever de handicap

Câştigurile obţinute din activităţi independente – individual ori într-o formă asociativă, de către persoanele cu handicap grav sau accentuat sunt scutite de impozitul pe venit. Scutirea de la achitarea impozitului se aplică pentru acele venituri dobândite începând cu momentul încadrării persoanei în gradul de handicap grav sau accentuat.

Spre a beneficia de scutire, contribuabilii ajunşi în această situaţie au îndatorirea de a depune la organul fiscal documentele din care reiese încadrarea în gradul de handicap. Ele vor fi prezentate în original şi-n copie. După ce va verifica potrivirea cu originalul, organul fiscal va opri copiile.

În acord cu noile ştiri juridice, venitul net obţinut (individual sau într-o formă asociativă) din activităţile independente efectuate de către persoana afectată de un handicap grav sau accentuat, se va diminua ţinându-se cont de numărul de zile pentru care nu se va mai aplica impozit pentru venit. Sumele achitate anticipativ cu titlu de impozit vor fi calculate pentru venitul net anual, diminuat proporţional cu numărul de zile.

Această prevedere îl va viza pe contribuabilul încadrat în gradul de handicap grav sau accentuat pe durata perioadei impozabile, dar şi pe acela care nu va mai fi încadrabil în gradul de handicap, pe parcursul perioadei impozabile.

 

Taxarea chiriilor. Cum se deduce contribuţia de sănătate?

Fără a conta dacă determinarea venitului net se va realiza în sistem real, în baza normelor de venit ori prin folosirea cotelor forfetare de cheltuieli, potrivit noilor ştiri juridice contribuţiile de asigurări sociale de sănătate vor fi deduse de către organul fiscal competent din veniturile obţinute pentru fiecare sursă din categoria veniturilor căpătate prin cedarea folosinţei bunurilor.

Atunci când veniturile luate-n seamă la determinarea bazei anuale de calcul al contribuţiei de asigurări de sănătate vor depăşi plafonul corespunzător anului fiscal cu pricina, vor fi deductibile sumele ce constituie contribuţii de asigurări de sănătate alocate venitului aferent fiecărei surse. Organul fiscal competent trebuie să recalculeze venitul net ori baza impozabilă, să precizeze impozitul pe venit ce trebuie achitat.

 

Bacşişul rămâne la comerciant? I se aplică TVA-ul standard!

În situaţia în care este vorba despre un operator economic înregistrat în scop de TVA, bacşisul care va rămâne la dispoziţia sa – adică acel bacşiş care nu va fi distribuit lucrătorilor care l-au primit de la clienţi, are să fie supus cotei standard de TVA, de 24%.

Prin bacşiş se înţelege orişice sumă de bani oferită de către client în mod voit şi-n plus faţă de preţul afişat al bunurilor livrate sau al serviciilor prestate de către operatorii economici datori să folosească aparatele de marcat electronice fiscale, precum şi restul de bani oferit de către vânzător clientului, dar pe care clientul a refuzat să-l mai încaseze.

 

Alimentele vor fi mai ieftine…

Din prima zi a lunii lui Cireşar 2015 s-a aplicat o cotă redusă de TVA, de 9%, pentru livrarea de alimente, inclusiv pentru băuturi (mai puţin pentru cele alcoolice), animale vii din speciile domestice, seminţe, plante şi ingrediente întrebuinţate la pregătirea hranei, precum şi produse menite a completa sau substitui alimentele. Vom trăi, oare, precum într-un nou Canaan, unde curge pretutindeni lapte şi miere?! Dacă da, atenţie la siluetă!

În asemenea condiţii, să tot cumperi de mâncare! Dacă tot am intrat în luna lui Cireşar cu reduceri de preţuri, s-or mai ieftini, cumva, şi cireşele? Că, până acum, mai convenabil era să te delectezi cu portocale şi banane aduse taman din Republica Dominicană!

Rămâne, acum, să nădăjduim că nu ni se va spune, după o vreme, că e necesar să achităm taxe nou-nouţe (sau mărite), pentru compensarea reducerii TVA-ului la hrană. Şi nici să nu ni se ceară să strângem cureaua, să ne hrănim iarăşi cu reformă pe pâine.

După atâţia ani de reforme, de modificări fiscale, ar fi cazul să mai şi gustăm roadele. Că ne-am săturat de taxe, contribuţii şi impozite… ca de mere pădureţe!