Tag-Archive for » zilier «

OUG nr.26/2019 pentru modificarea si completarea unor acte normative, publicata in Monitorul Oficial nr.309 din 19 aprilie 2019 a adus o serie de modificari Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activitati cu caracter ocazional desfasurate de zilieri.

ZILIER – persoana fizica, cetatean roman sau strain, ce are capacitate de munca si care desfasoara activitati necalificate cu caracter ocazional, pentru un beneficiar, contra unei remuneratii. Mai mult …

muncitorMinistrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Dragoş Pîslaru a declarat că registrul zilierilor este un coşmar.

Dragoş Pîslaru a mai precizat că în trei luni sistemul va fi înlocuit cu un sistem electronic.

Potrivit ministrului, firmele care apelează la zilieri trebuie să îi înregistreze în registre speciale, care sunt verificate de Inspecţia Muncii pe teren, dar şi să realizeze zilnic instructajele angajaţilor, prevăzute de lege.

images (9)Premierul Dacian Cioloș a anunţat că Guvernul intenţionează să introducă, cât de curând, tichetele de muncă pentru zilieri sau pentru cei care prestează activități ocazionale. Acesta a menţionat că introducerea acestor tichete are ca obiectiv eliminarea muncii la negru în sfera activităților ocazionale.

Cioloş precizează că această măsură ar urma să fie introdusă în pachetul de măsuri sociale și de inserție în câmpul muncii.

Conform acestuia, proiectul de lege privind introducerea tichetelor de muncă a fost depus în Parlament.

zilier
În Monitorul Oficial al României nr. 818 din 3 noiembrie 2015 a fost publicată Legea nr. 254/2015 pentru aprobarea OUG nr. 36/2014 privind modificarea şi completarea Legii nr. 18/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, precum şi pentru modificarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.

Potrivit actului normativ, zilierii vor putea să desfăşoare muncă necalificată cu caracter ocazional, în domenii noi, precum:

  • facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată – tabere de copii şi cabane;
  • cateringul pentru evenimente;
  • plantarea, îngrijirea şi întreţinerea de parcuri şi grădini, creşterea plantelor ornamentale, inclusiv gazon pentru transplantare, operaţiuni de îngrijire/curăţare a pomilor, activităţi ale pepinierelor, cu excepţia celor pentru arbori de pădure;
  • creşterea şi reproducţia animalelor semidomesticite şi a altor animale;
  • activităţi de cercetare-dezvoltare în biotehnologie, activităţi de cercetare-dezvoltare în alte ştiinţe naturale şi inginerie.

Potrivit actului normativ, lipsa acordului pe care zilierul şi beneficiarul trebuie să-l exprime în scris, pentru ca plata remuneraţiei să se realizeze cel mai târziu la sfârşitul săptămânii sau al perioadei de desfăşurare a activităţii, se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 5.000 de lei.

tools and construction materials
Tot mai multe persoane apelează la forța de muncă a zilierilor, fapt ce a generat și implicarea acestora în accidente de muncă. Pentru a avea o evidență clară a celor care își oferă forța de muncă ca zilieri și pentru a stabili ce este de făcut în cazul unui accident de muncă în care sunt implicați aceștia, legiuitorul a decis anumite modificări legislative în acest domeniu.

În acest sens, în Monitorul Oficial 386 din 3 iunie 2015 a fost publicat Ordinul MMFPSPV 831/600/2015 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a legii 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri. Mai mult …

wrkPentru că valul crizei l-a atins și pe angajatorul român, acesta a devenit mult mai atent la cheltuielile pe care le face. Astfel, de cele mai multe ori preferă să reducă costurile pe care le implică un angajat permanent și apelează la serviciile zilierilor, atunci când are nevoie

Serviciile zilierilor au devenit tot mai căutate în ultimii ani, astfel încât legiuitorul a fost nevoit să aducă o serie de modificări legii zilierilor nr. 52/2011. Ultima modificare a acestor prevederi a fost efectuată prin legea 277/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 661 din 29 octombrie 2013 ale cărei prevederi au intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2013.

Pentru că dinamica raporturilor dintre angajatori și zilieri a evoluat și ținând cont de  modificările în ceea ce privește creșterea salariului minim brut pe țară, legiuitorul a considerat că se impune să aducă anumite modificări și completări în acest domeniu, pentru o aliniere la realitățile de zi cu zi.

În acest  sens a elaborat legea 18/2014 pentru modificarea și completarea legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, precum și pentru modificarea art. 8 alin. 1 din legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat. Noua lege a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 19 martie 2014, urmând să intre în vigoare în termen de 90 de zile de la momentul la care  a văzut lumina tiparului, adică în 17 iunie 2014.

Care sunt noile știri juridice aduse de legea 18/2014?

Acestea se referă la Mai mult …

SONY DSC

Există anumite domenii de activitate în care angajatorii preferă să folosească forța de muncă a celor plătiți cu ziua, urmând a apela la ajutorul acestora în mod ocazional, atunci când nu reușesc să facă față unei activități cu proprii angajați.

Deși nu există un raport de muncă între zilier și persoana care apelează la serviciile acestuia, există totuși anumite reguli care guvernează raporturile dintre părți. Legiuitorul a considerat a fi util să aducă anumite noutăți legislative în acest domeniu pentru a încuraja acest tip de muncă.

Astfel, legea zilierilor 52/2011 a fost modificată și completată de legea 277/2013 publicată în Monitorul Oficial nr. 661 din 29 octombrie 2013 ale cărei prevederi au intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2013.

Care sunt noutățile legislative introduse începând cu 1 noiembrie 2013?

1. Cine poate lucra cu zilierii?

Mai mult …

download1În perioada următoare există probabilitatea ca legea cu privire la desfăşurarea activităţii zilierilor să se modifice. Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a publicat zilele trecute, spre dezbatere un proiect de lege pentru modificarea şi completarea legii.
Printre noutăţile pe care le aduce această propunere se numără faptul că tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 16 ani ar putea lucra, însă numai cu acordul părinţilor. Mai mult, aceştia vor fi plătiţi mai bine decât ceilalţi zilieri.„Valoarea minimă a cuantumului remuneraţiei brute orare negociate nu poate fi sub nivelul valorii/oră a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plata care, conform Hotărârii de Guvern nr. 23/2013 este de 4,44 lei/oră până în iunie 2013 şi de 4,74 lei/oră începând cu 1 iulie 2013”, a fost precizat pe www.legislatiamuncii.ro. „O altă modificare ar fi aceea legată de modalitatea în care se realizează plata zilierilor. Se propune ca plata să se poată efectua şi pe card. Până acum, zilierii erau plătiţi la finele zilei. Unii  cereau însă să se facă plata o dată pe săptămână. Este vorba de cei din agricultură care primesc şi cazare, dar cărora le e frică să nu li se fure banii pe timpul nopţii”, a afirmat George Tanasievici.