Tag: voucher

  • Unele categorii de angajaţi nu vor primi vouchere de vacanţă ci le vor fi decontate serviciile turistice

    Potrivit unui amendament admis de Camera Deputaţilor, în anul 2018, pentru personalul militar, poliţişti, funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţie penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională se decontează serviciile turistice prestate de unităţi aflate pe teritoriul României, efectuate în perioada concediului de odihnă, în limita…

  • A fost aprobat proiectul referitor la acordarea voucherelor de vacanţă

    Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a aprobat proiectul de lege referitor la OUG 46/2017 privind voucherele de vacanţă, stabilind că aceste vouchere pot fi acordate atât de angajatorii din sectorul public, cât şi din sectorul privat. „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru recuperarea şi întreţinerea capacităţii de muncă…

  • A fost modificat actul normativ privind acordarea voucherelor de vacanţă! Când se vor acorda?

    Acordarea voucherelor de vacanţă bugetarilor a creat un adevărat val de incertitudine, când vor fi acordate, care este modalitatea de acordare, care este valoarea acestora iar după apariţia Legii nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice aceste nelămuri au persistat. Însă o noutate legislativă a fost publicată în Monitorul Oficial nr.…

  • Guvernul vrea să transparentizeze piaţa închirierii locuinţelor

    Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat că Guvernul vrea să facă funcţională şi să transparentizeze piaţa închirierii locuinţelor. În acest sens, propune oferirea de subvenţii/vouchere pentru închirierea de locuinţe şi utilizarea parteneriatul public-privat pentru construcţia de locuinţe sociale. În acelaşi timp, Dîncu a anunţat că Strategia Naţională a Locuirii – unul dintre proiectele majore lansate de…

  • Programul “Prima maşină” a fost corelat cu Programul “Rabla”

    Potrivit unui comunicat al Guvernului, voucherele obținute prin Programul “Rabla” vor putea fi utilizate drept avans pentru achiziționarea unui autoturism nou prin Programul “Prima mașină”. În data de 30 martie 2016, Guvernul a adoptat o hotărâre care corelează cele două programe guvernamentale astfel încât un beneficiar al Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național…

  • Vrei să pleci în vacanță? Știi ce drepturi și obligații ai în relația cu agenția de turism?

    După un an de muncă, majoritatea oamenilor își plănuiesc vacanța mult-visată în scopul de a vedea locuri noi, de a se odihni și relaxa. Mulți merg pe cont propriu fără să apeleze la serviciile unei agenții de turism, alții preferă să lase în grija agenției rezolvarea tuturor aspectelor privind vacanța. Nu de puține ori, cei…

  • Priorităţile noului preşedinte al ANT

    Priorităţile pe termen scurt ale mandatului noului preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Turism, Anca Pavel-Nedea, constituie elaborarea Legii Turismului, deblocarea voucherelor de vacanţă şi legiferarea impozitului specific industriei. “Încă din prima zi a mandatului meu, am făcut o comisie care să discute cele o mie de variante ale Legii Turismului, care nu s-a făcut de…

  • Normele privind acordarea voucherelor de vacanță se modifică

    În data de 6 august 2015, a fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârea Guvernului nr. 614/2015 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 215/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă. Potrivit modificărilor, voucherele de vacanță pot fi acordate atât pe suport hârtie, cât și pe suport electronic. De asemenea, angajatorii, împreună cu…

  • Modificarea OG privind acordarea voucherelor de vacanţă

    În Monitorul Oficial nr. 481 din 1 iulie 2015 a fost publicată Legea nr. 173/2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea unor termene prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă. Conform actului normativ, instituţiile publice şi instituţiile publice locale acordă prime de vacanţă numai sub forma…

  • Legea privind acordarea voucherelor pentru vacanţă a fost promulgată

    Legea privind acordarea voucherelor pentru vacanţă, prin care angajaţii din sistemul public şi din sistemul privat beneficiează de vouchere de vacanţă în limita a şase salarii medii pe economie, pe care le vor putea folosi doar în turismul românesc, a fost promulgată pe 29 iunie, de către preşedintele Klaus Iohannis. Într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale,…