Categories
Proiecte şi propuneri legislative Ştiri Turism

Se solicită ca voucherele de vacanţă să fie distribuite începând cu luna ianuarie

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) solicită distribuirea voucherelor de vacanţă la începutul fiecărui an, pentru ca turiştii să poată profita de perioada de Înscrieri Timpurii, al cărui vârf este între ianuarie şi martie.

Potrivit unui comunicat ANAT, valoarea voucherelor de vacanţă emise în primele nouă luni ale anului a ajuns la 230 de milioane de euro, o sumă de opt ori mai mare faţă de cea de anul trecut, 2018 fiind anul în care voucherele acordate şi angajaţilor din sistemul public au impulsionat toate segmentele turismului intern.

Categories
Social Ştiri

Valoarea voucherelor de vacanţă pentru luna august este de 17, 1 milioane de euro

Valoarea voucherelor de vacanţă pentru luna august este de 17, 1 milioane de euro, fiind emise aproximativ 1,3 milioane de tichete pe hârtie, în valoare de 14,1 milioane de euro, şi peste 264.000 de vouchere pe suport electronic, în valoare de trei milioane de euro.

Iunie a fost luna cu cea mai mare valoare a voucherelor de vacanţă emise, 125 de milioane de euro.

Categories
Social Ştiri

Va fi realizată o analiză privind impactul acordării voucherelor de vacanţă

O analiză completă, post-implementare a măsurii de acordare a voucherelor de vacanţă va scoate în evidenţă impactul real al acestora, atât pentru angajat şi angajator, cât şi pentru agenţii de turism şi hotelieri, a anunţat preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), într-o conferinţă de specialitate.

“Ordonanţa de Urgenţă nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă a vizat introducerea acestora ca măsură în favoarea angajatului, căruia îi cresc veniturile reale, şi în favoarea angajatorului, care are posibilitatea şi este stimulat să acorde angajaţilor, alături de salariu, vacanţe în ţară, prin intermediul tichetelor de vacanţă, cu rol de recuperare a capacităţii de muncă, de creştere a productivităţii muncii salariatului şi de motivare a acestuia pentru a-şi menţine calitatea de salariat în respectiva întreprindere, ceea ce va genera stabilitate şi eficienţă mărite. Pentru a fundamenta impactul acestei măsuri, în parteneriat cu ANAT, FPTR, HORA, Sindicatul Funcţionarilor Publici şi Sodexo, vom realiza un sondaj privind opinia salariaţilor, angajatorilor, agenţiilor turistice şi structurilor de primire turistice referitor la voucherele de vacanţă” a spus acesta.

Categories
Autorităţi şi instituţii publice Social Ştiri

Începând cu săptămâna viitoare vor fi repartizate voucherele de vacanţă

Ministrul Turismului a spus că la finalul unei întâlniri de lucru cu autorităţile locale, agenţii economici şi conducerea judeţului Constanţa, că de săptămâna viitoare va începe repartizarea voucherelor de vacanţă.

„Voucherele de vacanţă au intrat în linie dreaptă. Ministerul Turismului, săptămâna viitoare, o să le acorde tuturor angajaţilor”, a spus ministrul.

Categories
Ştiri Turism

Unele categorii de angajaţi nu vor primi vouchere de vacanţă ci le vor fi decontate serviciile turistice

Potrivit unui amendament admis de Camera Deputaţilor, în anul 2018, pentru personalul militar, poliţişti, funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţie penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională se decontează serviciile turistice prestate de unităţi aflate pe teritoriul României, efectuate în perioada concediului de odihnă, în limita valorică prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.8/2009. Acestor categorii de persoane nu li se va acorda vouchere de vacanţă pentru a li se păstra secretă identitatea.

Categories
Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

A fost aprobat proiectul referitor la acordarea voucherelor de vacanţă

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a aprobat proiectul de lege referitor la OUG 46/2017 privind voucherele de vacanţă, stabilind că aceste vouchere pot fi acordate atât de angajatorii din sectorul public, cât şi din sectorul privat.

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru recuperarea şi întreţinerea capacităţii de muncă a personalului salarial, angajatorii din sectorul public şi sectorul privat care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda, în condiţiile legii, bonuri de valoare, denumite vouchere de vacanţă”, se prevede în amendamentul adoptat de membrii comisiei pentru muncă.

Categories
Articole Turism

A fost modificat actul normativ privind acordarea voucherelor de vacanţă! Când se vor acorda?

Acordarea voucherelor de vacanţă bugetarilor a creat un adevărat val de incertitudine, când vor fi acordate, care este modalitatea de acordare, care este valoarea acestora iar după apariţia Legii nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice aceste nelămuri au persistat.

Însă o noutate legislativă a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 506/2017, şi anume O.U.G. nr. 46/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă.