Ministerul Educaţiei a creat cadrul legal pentru ca grădiniţele să poată organiza activităţi cu copiii şi în perioada vacanţei de primăvară. Astfel, un număr însemnat de grădiniţe din sistemul de educaţie vor funcţiona şi pe perioada vacanţei de primăvară, cu avizul direcţiilor de sănătate publică.
Tag: vacanţă
În Monitorul Oficial nr. 260/2020, a fost publicată Ordonanţa de urgenţă nr. 35/2020 privind modalitatea de emitere şi prelungirea valabilităţii voucherelor de vacanţă, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea COVID-19. Ordonanţa prevede că având în vedere evoluţia situaţiei epidemiologice naţionale şi internaţionale determinată de răspândirea COVID-19, efectele acesteia asupra economiei româneşti şi în special asupra turismului, voucherele de vacanţă aferente anului 2020 se emit doar pe suport electronic.
Dezvoltatorii din turismul românesc pariază din ce în ce mai mult pe segmentul all-inclusive, care cunoaște o creștere de peste 30% în acest an.
Cererea tot mai mare pentru structurile all inclusive îi face pe unii hotelieri să investească în acest segment, astfel că doar în această vară numărul locurilor all inclusive în hoteluri a crescut cu 3.243, respectiv cu 30% față de capacitatea de anul trecut. Acum, pe litoralul românesc sunt 29 de hoteluri all inclusive, care cumulează peste 13.500 de locuri de cazare și pot primi, într-un an, mai mult de 270.000 turiști, potrivit unui studiu al Litoralulromanesc.ro, agenția de turism care vinde cele mai multe pachete pe litoralul autohton.
Modalitatea de acordare a voucherelor de vacanţă, în anul 2019, în unităţile/instituţiile de învăţământ de stat, Ministerul Educaţiei Naţionale şi alte unităţi/instituţii din subordinea/coordonarea acestuia, a fost stabilită prin Ordinul nr. 3956/2019 publicat în Monitorul Oficial nr. 386/2019.
Conform Ordinului mai sus menţionat, în anul 2019 se acordă o singură indemnizaţie de vacanţă sub formă de vouchere de vacanţă, în cuantum de 1.450 lei/salariat, în limita sumelor prevăzute în buget alocate cu această destinaţie, indiferent de durata contractului individual de muncă/raportului de serviciu şi/sau timpul de muncă.
Ministrul Educației a făcut un anunț important pentru toți elevii din România. Potrivit oficialului guvernamental anul școlar va avea o nouă structură, una dintre modificări fiind reducerea zilelor de vacanță.
Anunţ important pentru toţi elevii din România. Vacanţa intertrimestrială, din luna februarie, dispare.
Primvicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), a declarat că voucherele de vacanță pentru bugetari, care s-au emis pentru prima dată în acest an, este posibil să nu se împartă funcționarilor de la stat și anul viitor, din cauză că statul nu va avea fonduri să le susțină.
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) solicită distribuirea voucherelor de vacanţă la începutul fiecărui an, pentru ca turiştii să poată profita de perioada de Înscrieri Timpurii, al cărui vârf este între ianuarie şi martie.
Potrivit unui comunicat ANAT, valoarea voucherelor de vacanţă emise în primele nouă luni ale anului a ajuns la 230 de milioane de euro, o sumă de opt ori mai mare faţă de cea de anul trecut, 2018 fiind anul în care voucherele acordate şi angajaţilor din sistemul public au impulsionat toate segmentele turismului intern.
Valoarea voucherelor de vacanţă pentru luna august este de 17, 1 milioane de euro, fiind emise aproximativ 1,3 milioane de tichete pe hârtie, în valoare de 14,1 milioane de euro, şi peste 264.000 de vouchere pe suport electronic, în valoare de trei milioane de euro.
Iunie a fost luna cu cea mai mare valoare a voucherelor de vacanţă emise, 125 de milioane de euro.
Valoarea voucherelor de vacanţă pentru luna august este de 17, 1 milioane de euro, fiind emise aproximativ 1,3 milioane de tichete pe hârtie, în valoare de 14,1 milioane de euro, şi peste 264.000 de vouchere pe suport electronic, în valoare de trei milioane de euro.
Iunie a fost luna cu cea mai mare valoare a voucherelor de vacanţă emise, 125 de milioane de euro.
O analiză completă, post-implementare a măsurii de acordare a voucherelor de vacanţă va scoate în evidenţă impactul real al acestora, atât pentru angajat şi angajator, cât şi pentru agenţii de turism şi hotelieri, a anunţat preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), într-o conferinţă de specialitate.
“Ordonanţa de Urgenţă nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă a vizat introducerea acestora ca măsură în favoarea angajatului, căruia îi cresc veniturile reale, şi în favoarea angajatorului, care are posibilitatea şi este stimulat să acorde angajaţilor, alături de salariu, vacanţe în ţară, prin intermediul tichetelor de vacanţă, cu rol de recuperare a capacităţii de muncă, de creştere a productivităţii muncii salariatului şi de motivare a acestuia pentru a-şi menţine calitatea de salariat în respectiva întreprindere, ceea ce va genera stabilitate şi eficienţă mărite. Pentru a fundamenta impactul acestei măsuri, în parteneriat cu ANAT, FPTR, HORA, Sindicatul Funcţionarilor Publici şi Sodexo, vom realiza un sondaj privind opinia salariaţilor, angajatorilor, agenţiilor turistice şi structurilor de primire turistice referitor la voucherele de vacanţă” a spus acesta.