Tag: transport

  • A fost modificată OUG care reglementează recepţia lucrărilor

    Ministerul Transporturilor a anunţat că Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă care modifică şi completează acte normative, din domeniul construcţiilor, ce reglementează recepţiile lucrărilor, pentru a putea fi recepţionate şi deschise circulaţiei secţiuni de drumuri finalizate, care pot fi utilizate separat. Astfel, se vor putea da în circulaţie sectoare, loturi, secţiuni sau obiecte de lucrări…

  • ICCJ. Refuz emitere aviz de construire

    Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că refuzul Companiei Naționale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România de a emite avizul pentru realizarea unei construcţii (P+2E) în baza unor dispoziții care nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României (respectiv un normativ AND) nu întruneşte calităţile unui act administrativ normativ, apt de a…

  • Preşedintele a semnat mai multe decrete!

    Președintele României, a semnat următoarele decrete, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale: – Decret pentru supunerea spre adoptare Parlamentului a aderării României la Protocolul adițional privind scrisoarea electronică de însoțire, adoptat la Geneva la 20 februarie 2008, la Convenția referitoare la contractul de transport rutier internațional de mărfuri pe șosele (CMR), încheiată la Geneva la…

  • Poliţiştii au aplicat peste 2.000 de sancţiuni contravenţionale

    Poliţiştii au aplicat peste 2.000 de sancţiuni contravenţionale şi au constatat 10 infracţiuni, în urma unei acţiuni naţionale de o zi, pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind transportul de mărfuri. Astfel, la data de 30 mai, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier au…

  • Modificările Legii privind transportul în regim de taxi va permite sancţionarea activităţii de tip evazionist

    Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea Legii privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, în forma postată pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, va permite sancţionarea activităţilor de tip evazionist, precum şi a celor neautorizate, susţin reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR). Transportatorii îşi exprimă susţinerea pentru…

  • Ce schimbări vor fi aduse transportului în regim de taxi?

    În ultimii ani, piața serviciilor destinate populației, este într-o permanentă schimbare ca urmare a dezvoltării tehnicii și tehnologiilor moderne, fiind în creștere utilizarea programelor de software, a aplicațiilor web sau a aplicațiilor mobile, în scopul satisfacerii nevoilor zilnice, este necesar ca și piața serviciilor de taxi să fie adaptată noilor cerințe. Însă, prevederile actuale privind…

  • Tariful rovinietei va creşte pentru unele categorii de vehicule

    Tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România – rovinieta – va creşte pentru vehiculele pentru transportul de marfă mai grele de 3,5 tone (categoriile C şi D), urmând să se majoreze cu cel puţin 85%, reiese dintr-un proiect normativ publicat de Ministerul Transporturilor. De exemplu, rovinieta pentru vehiculele de transport de marfă…

  • Guvernul pregăteşte proiecte prioritare de transport

    Guvernul a discutat un memorandum pentru demararea pregătirii unui portofoliu de proiecte de transport, printre care autostrăzile Braşov-Sibiu şi Braşov-Iaşi-Ungheni, ce urmează a fi implementate în viitorul cadru financiar multianual, 2021-2027. Ministerul Transporturilor, în colaborare cu Ministerul Fondurilor Europene (MFE), a pregătit un memorandum care, o dată adoptat, va asigura demararea pregătirii unui portofoliu de…

  • România stă foarte prost la capitolul atragerea fondurilor structurale şi de coeziune

    Din totalul de 82 de miliarde de euro de fonduri structurale şi de coeziune investite în regiunea Europei Centrale şi de Est în proiectele de infrastructură de transport, România a atras în exerciţiul financiar european 2007-2013 sub 7%, în vreme ce Polonia a folosit peste 30% din această sumă, în condiţiile în care ţările din…

  • Îngheţarea preţurilor RCA pentru şase luni

    Prevederile Ordonanţei de Urgenţă (OUG) a Guvernului incluse în proiectul de normă, aprobat de Consiliul Autorităţii de Supravaghere Financiară (ASF), stabilesc tarifele maximale a poliţelor RCA, pentru şase luni. Menţionăm că în urma presiunilor patronatelor din transportul rutier, Guvernul a permis ASF-ului fixarea preţurilor maxime pentru poliţele RCA pentru o perioadă de şase luni, ceea ce echivalează cu o îngheţare a…