Tag: trafic

  • Fonduri europene pentru creşterea gradului de siguranţă a traficului

    Liniile de finanţare pentru investiţii în creşterea gradului de siguranţă a traficului, în fluidizarea traficului la punctele de frontieră, respectiv în reducerea impactului asupra mediului, au fost deschise de Ministerul Fondurilor Europene (MFE). În acest sens a fost alocat un buget de 106,5 milioane de euro, din care siguranţa rutieră are cea mai mare alocare – 85,2 milioane…

  • Sancţiuni dure pentru şoferii cu un comportament agresiv în trafic

    Noul proiect de Cod Rutier, elaborat de 40 de aleşi din toate partidele şi depus la Senat, prevede ca şoferii agresivi în trafic ar putea fi sancţionaţi cu 6 până la 8 puncte amendă şi chiar suspendarea permisului. Printre manevrele incriminate sunt schimbatul succesiv al benzilor pentru depăşirea coloanelor, claxonatul excesiv, condusul pe trotuar. Proiectul prevede un şir…

  • Legea prelucrării datelor cu caracter personal, trimisă spre promulgare

    Camera Deputaţilor a adoptat cu 187 voturi “pentru”, 12 “împotrivă” şi 22 abţineri, proiectul legii cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice. Proiectul de lege prevede că datele de trafic cu privire la abonaţi şi utilizatori, prelucrate şi stocate de către furnizorul unei reţele publice de comunicaţii electronice…

  • “Traficul de stupefiante” şi arestarea preventivă – o problemă de constituţionalitate

    Libertăţile oricărui om se opresc la hotarul la care încep libertăţile celorlalţi. Iar acest hotar trebuie să fie bine fixat şi păzit, prin lege! Nu demult, cetăţenii VMH şi DMH, implicaţi într-un proces penal, au solicitat Curţii Constituţionale a României să precizeze dacă substanţele ce fac obiectul de reglementare al Legii 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse…

  • Legea Big Brother votată de Senat

    Plenul Senatului a votat noua lege Big Brother cu 91 de voturi pentru şi 3 împotrivă. Actul normativ prevede că firmele de comunicaţii au obligaţia să păstreze timp de trei ani de zile datele de trafic ale abonaţilor sau utilizatorilor. Instituţiile cu rol în apărare şi siguranţă naţională nu vor putea avea acces la aceste…

  • Restricţii pentru maşinile înmatriculate în Bulgaria

    Maşinile înmatriculate în Bulgaria vor putea să circule pe drumurile României nu mai mult de 90 de zile. Astfel, potrivit unei propuneri de modificare a Codului Rutier, iniţiată de un grup de parlamentari, se interzice maşinilor înmatriculate în Bulgaria să circule pe drumurile României mai mult de 90 de zile, perioadă în care utilizatorii autovehiculelor…

  • Traficul de frontieră între România şi Ucraina

    Acordul de mic trafic de frontieră între România şi Ucraina, are dept scop reglementarea condiţiilor de desfăşurare a micului trafic de frontieră, respectiv a trecerii frecvente a frontierei de stat româno-ucrainene de către rezidenţii din zona de frontieră a României sau a Ucrainei . Potrivit noutăților legislative, documentul, care urmează să fie semnat după ce Ucraina…

  • HG privind construirea pasarelei din zona Prelungirea Ghencea

    Premierul Victor Ponta a cerut Consiliului Judeţean Ilfov şi Primăriei Generale a Bucureştiului studiul privind fluidizarea traficului rutier pe şoseaua de centură a Capitalei, astfel încât, la următoarea şedinţă a Guvernului să fie emisă o hotărâre privind declanşarea procedurilor de licitaţie pentru construirea pasarelei din zona Prelungirea Ghencea – Domneşti. Victor Ponta a explicat că…