Tag: taximetrie

  • Legea taximetriei a fost modificată. Ce e nou?

    În ultima perioadă s-a discutat foarte mult despre transportul în regim de taxi, iar Guvernul a promis că va aduce reglementări pentru sancţionarea ridesharingului ilegal. Astfel, în Monitorul Oficial nr. 289/2019 a fost publicată OUG nr. 21/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

  • Va fi adoptată o OUG pentru modificarea legii taximetriei

    Reprezentanții Guvernului s-au întâlnit joi cu cei ai Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), care a organizat proteste din cauza nemulțumirilor legate de legea taximetriei. Potrivit unui comunicat al Guvernului, discuțiile au vizat măsurile necesare pentru ”combaterea pirateriei în sectorul transportului rutier și reglementarea unor activități de transport persoane”.

  • Un proiect de OUG vizează modificarea Legii taximetriei

    Un proiect de OUG lansat în dezbatere publică vizează modificarea legii taximetriei. Schimbările propuse ar înlesni semnificativ sancţionarea cu amendă a şoferilor care transportă persoane contra-cost şi ar impune ca aplicaţiile pentru comenzi taxi să fie “proprietatea exclusivă” a unui dispecerat autorizat. Modificarea legii taximetriei prin OUG a fost încercată fără succes, de-a lungul anilor,…

  • Știri juridice: modificarea Normelor de aplicare a OUG 28/1999 privind aparatele de marcat electronice fiscale

    Uneori, o modificare legislativă poate fi asemuită unui bulgăre de zăpadă, care este împins la vale. Zăpada se acumulează iar volumul bulgărelui sporește văzând cu ochii. La fel, modificările legislative, mai ales cele în materie fiscală, tind să determine alte modificări legislative, care, la rândul lor, pot atrage o schimbare din temelii a sistemului de…

  • Decizie CCR. Transportul în regim de taxi reprezintă un serviciu comunitar de utilitate publică?

    Autorizarea, organizarea, atribuirea gestiunii şi controlul efectuării serviciilor de transport în regim de taxi sau de transport în regim de închiriere este reglementată de Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Potrivit art. 18 lit. b) din legea menţionată mai sus se susţine că în raport cu localitatea de…