Pe fondul crizei financiare tot mai multe firme românești se confruntă cu o lipsă a lichidităților, iar consecința directă a acestui lucru o reprezintă blocarea activității firmei și existența unor întârzieri mari în recuperarea creanțelor proprii.
Ce prevedea legislația anterioară intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă?
În vechea reglementare, pentru recuperarea creanțelor existau două modalități: somația de plată reglementată prin OG 5/2001 și ordonanța de plată reglementată prin OUG 119/2007.
Somația de plată se aplica pentru recuperarea sumelor de bani ce rezultau din contracte, creditorul depunea în instanță ca și probă facturile fiscale semnate de debitor. Ordonanța de plată avea o arie mai restrânsă și se aplica pentru recuperarea sumelor de bani ce rezultau din contracte comerciale încheiate între comercianți sau între comercianți și autoritățile contractante. Creditorul își proba cererea în fața instanței atât cu facturi fiscale, cât și cu alte documente care atestau creanța sa (inclusiv corespondența purtată cu debitorul).