Tag-Archive for » subgrup de lucru «

lc+olesea
România intenţionează alături de Bulgaria, Ungaria şi Grecia să implementeze la nivelul Uniunii Europene un proiect de interconectare a reţelelor naţionale de gaze naturale, denumit Aegean Baltic Corridor şi pentru care vor solicita finanţarea din partea Comisiei Europene.

Programul legislativ va avea rolul de a interconecta sistemele de transport al gazelor naturale din Grecia, România, Bulgaria, Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria, cu scopul de a creşte securitatea alimentării cu gaze naturale în Europa centrală şi de Est.

Iniţiativa privind proiectul internaţional în domeniul energiei îi aparţine ministrului bulgar al energiei, care a propus să fie constituit un subgrup de lucru destinat promovării Coridorului Vertical (proiectul Aegean Baltic Corridor), cu intenţia de a fi abordat la nivel regional.

Şefii delegaţiilor, cu excepţia celui ungar, şi-au exprimat acordul de principiu cu privire la aderarea la Subgrupul de lucru, astfle o primă reuniune urmând să aibă loc la Sofia, la jumatatea lunii martie.