Tag-Archive for » studiu de fezabilitate «

Dacă auzi, într-un context sau altul, cuvântul „prioritizare”, te-ai putea gândi că nu-i unul dintre cele mai des folosite cuvinte ale limbii române. Și totuși orice persoană rațională și orice organizație de succes recurge zi de zi la prioritizare!

Ce înseamnă prioritizare? Pe scurt, înseamnă să știi să identifici obiectivele și activitățile ce trebuie puse pe primul plan și apoi să procedezi în consecință: să le realizezi. Tot prioritizare înseamnă și să identifici scopurile și activitățile ce trebuie puse pe plan secund, oferindu-le locul cuvenit în programul de activitate. În fine, prioritizare mai înseamnă si să fii capabil să identifici acțiunile inutile sau dăunătoare, având capacitatea de-a te abține să le săvârșești. Mai mult …

recOrdonanţa de urgenţă prin care firmele din cercetare-dezvoltare sunt scutite de la plata impozitului pe profit timp de zece ani, ar favoriza companiile care fac studii de fezabilitate în domeniul infrastructurii, au precizat surse din piaţa de consultanţă fiscală.

Din punctul de vedere al experţiilor ordonanţa este foarte bună şi îşi produce efectul pentru societăţile care introduc pe lângă studii de fezabilitate, cum facem noi, şi elemente de cercetare şi inovare.

S-a susţinut că este o lege foarte bună. Din toate studiile de cercetare s-a susţinut că unele reprezintă inovare, dar în alt sens. De exemplu, în cazul autostrăzii Comarnic-Braşov , s-a încercat construcţia ei timp de zece ani, dar nu s-a reuşit. Însă cu un studiu de oportunitate şi s-a găsit soluţie de finanţare şi la UE şi de cofinanţare şi de execuţie. Un studiu de oportunitate care nu este echivalentul unui studiu de inovare. Dacă studiul de fezabilitate ar îngloba şi cercetare şi dezvoltare atunci s-ar aplica.

casa-verde
Statisticile arată că sursele clasice de energie – petrolul și gazele naturale – au caracter limitat și pare că resursele de țiței, la nivelul actual de exploatare, se vor epuiza în aproximativ 50 de ani. Folosirea pentru producția de energie a cărbunelui, petrolului și gazelor naturale duce la poluarea masivă a mediului înconjurător.

UE a decis ca statele membre să ia măsuri pentru a folosi energia regenerabilă în locul clasicelor resurse. România avea ca obiectiv să producă energie din surse regenerabile de 24% până în 2018, însă în prezent procentul este deja de 27%. Mai mult …