Tag: Statutul senatorilor şi deputaţilor

  • Preşedintele a promulgat Legea privind modificarea statutului deputaţlor şi senatorilor

    Președintele a promulgat legea pentru modificarea articolelor 38, 41 și 49 din Statutul deputaților și al senatorilor. Potrivit modificărilor făcute în luna septembrie la Statutul parlamentarilor, indemnizația pentru limită de vârstă a acestora trebuie să nu depășească nivelul indemnizației unui senator sau deputat în exercițiul mandatului, iar indexările se vor face numai cu rata inflației.…

  • Statutul senatorilor şi deputaţilor, aprobat de Parlament

    Proiectul Statutului deputaţilor şi senatorilor a fost adoptat în cadrul sesiunii extraordinare a plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor cu 391 de voturi “pentru” şi un vot “împotrivă”. Parlamentarii au adoptat, astfel, raportul întocmit de comisiile juridice şi de Statut, prin care s-au eliminat din textul noului Statut cele două articole declarate neconstituţionale. Astfel Comisiile juridice din…

  • PDL a depus o contestaţie în privinţa Statutului parlamentarilor

    Pe data de 3 aprilie Curtea Constituţională a României (CCR) va discuta sesizarea PDL referitoare la noua modificare a Statutului senatorilor şi deputaţilor. Liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, a declarat că sesizarea, depusă joi la Curtea Constituţională, cuprinde două capete de acuzare, unul se referă la articolul privind sancţionarea parlamentarilor care se află în stare de incompatibilitate,…