Tag-Archive for » statut juridic «

Proiectul pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a Romaniei a fost retras din circuitul legislativ chiar de initiatori.

„In temeiul art 97 alin (1) din Regulamentul Senatului, solicitam retragerea propunerii legislative pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a Romaniei in calitate de initiatori”, se arata in solicitarea inaintata Biroului Permanent al Senatului. Mai mult …

Guvernul a decis, în şedinţa de miercuri, să dea un aviz negativ iniţiativei legislative referitoare la reglementarea statutului juridic al Casei Regale, au declarat surse guvernamentale.

Pe 29 decembrie 2017, premierul declara că Guvernul va da un aviz negativ proiectului de lege privind reglementarea statutului juridic al Casei Regale, subliniind că Palatul Elisabeta a fost dat în folosinţă regelui Mihai în calitate de fost şef al statului, nu şi urmaşilor acestuia.

El arăta că membrii Casei Regale pot să închirieze Palatul Elisabeta, dacă doresc acest lucru, şi că a discutat cu reprezentanţii RA-APPS, pentru a face o ofertă în acest sens.

justitie1Curtea Constituţională a stabilit că legea privind pensiile aleşilor locali, aşa cum a fost ea adoptată de Parlament, nu îndeplineşte condiţiile de claritate, precizie şi previzibilitate, şi instituie o inegalitate de tratament nepermisă în cadrul aleşilor locali, având o sursă de finanţare incertă.

Astfel, CCR precizează că Legislativul are dreptul de acorda indemnizaţii pentru limita de vârstă în privinţa categoriei persoanelor alese de corpul electoral, respectiv preşedintele României, parlamentari şi aleşi locali, dar că are competenţa, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituţie, de a le reglementa numai în privinţa uneia sau alteia dintre cele 3 subcategorii enumerate.

De asemenea, judecătorii critică faptul că prin acordarea acestei indemnizaţii numai unor aleşi locali, legiuitorul a încălcat art.16 alin.(1) din Constituţie, stabilind un tratament juridic diferenţiat în cadrul acestora.

În acelaşi timp, statutul juridic al aleşilor locali nu poate fi comparat cu cel al magistraţilor, care, în considerarea activităţii lor profesionale, beneficiază de pensie de serviciu.

La 20 ianuarie, CCR a hotărât că legea prin care sunt introduse pensii pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene este neconstituţională, admiţând astfel sesizarea înaintată de Executiv.

331656-ciocanNoutăţi legislative: Curtea Constituţională a hotărât că Legea descentralizării este neconstituţională, admiţând sesizarea formulată de parlamentarii PDL.

Astfel, organul de stat a decis, prin justiţie, neconstituţionalitatea Legii descentralizării în principal în raport cu competenţele descentralizate şi bunurile transferate autorităţilor locale, judecătorii constatând inadvertenţe privind competenţele transferate, dar şi statutul juridic al bunurilor.

Principalele probleme constatate în cazul Legii descentralizării au privit competenţele reglementate şi transferate autorităţilor locale, dar şi regimul juridic al bunurilor.

Conform surselor din cadrul CC, descentralizarea priveşte 3 aspecte, respectiv competenţe, bunuri şi bani transferate autorităţilor locale.

În cazul competenţelor, judecătorii organului de stat au constatat că acestea au fost păstrate în unele cazuri şi la nivel central şi la nivel local, fiind o suprapunere de competenţe.

Totodată, în cazul bunurilor s-a menţinut faptul că acestea nu au un statut juridic clar, întrucât legea reglementează transferul bunurilor din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a autorităţilor locale, respectiv din cea privată a statului în cea privată a autorităţilor locale.

Pe lângă aceasta, judecătorii au constatat că singurul caz în care se face referire la datele de carte funciară a imobilelor este cel al plajelor.

În cazul acestora, reprezentanţii CC au afirmat faptul că prin lege se reglementează administrarea plajelor de autoritatea locală, însă prin efectul anexelor se ajunge la transferul de proprietate.