-
Sancţionarea contravenţiilor prevăzute de Legea pentru prevenirea şi combaterea dopajului în sport
Ordinul nr. 234/2023 prevede aprobarea formularului – tip al procesului – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor prevăzute de Legea nr. 310/2021 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport. În conformitate cu prevederile art. 143 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 310/2021 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, raportat la art. 28…
-
A fost înființată Agenţia Naţională pentru Sport
Hotărârea nr. 576/2023 prevede organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru Sport. Agenţia Naţională pentru Sport este instituţie publică, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim – ministrului, finanţată de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
-
A fost aprobată o nouă Procedură de selecţie a membrilor Comisiei de audiere
Ordinul nr. 148/2022 prevede aprobarea Procedurii de selecţie a membrilor Comisiei de audiere. Agenţia Naţională Anti – Doping, ANAD, stabileşte calendarul desfăşurării procedurii de selecţie şi anunţă pe site-ul propriu şi într-un ziar de largă circulaţie naţională organizarea selecţiei membrilor Comisiei de audiere în termen de 5 zile lucrătoare de la data publicării prezentei proceduri…
-
Practicarea în România a ramurii de sport “roundnet” este recunoscută oficial!
Ordinul nr. 149/2022 prevede recunoaşterea oficială a practicării în România a ramurii de sport “roundnet”. Ordinul se difuzează prin Direcţia politici pentru sport, astfel: Direcţiei tehnologia informaţiei şi evidenţa datelor – registrul sportiv; Serviciului resurse umane; direcţiilor judeţene de sport, respectiv Direcţiei pentru Sport a Municipiului Bucureşti.
-
Ramura de sport “arc istoric” este recunoscută oficial
Ordinul nr. 150/2022 prevede recunoaşterea oficială a practicării în România a ramurii de sport “arc istoric”.
-
Procedura pentru acordarea indemnizaţiilor sportive
Ordinul nr. 151/2022, publicat în Monitorul Oficial nr. 306/2022, prevede aprobarea procedurilor pentru acordarea indemnizaţiilor sportive. Pentru acordarea indemnizaţiilor sportive, federaţiile sportive naţionale vor depune documente la registratura Ministerului Sportului, în atenţia Direcţiei politici pentru sport.
-
Ramura de sport “Skateboard” este recunoscută oficial!
Ordinul nr. 140/2022 prevede recunoaşterea oficială a practicării în România a ramurii de sport “Skateboard”. La data intrării în vigoare a prezentului ordin, 25.03.2022, se recunoaşte oficial practicarea în România a ramurii de sport “Skateboard”.
-
Organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc. Modificări
Suma datorată Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi Comitetului Naţional Paralimpic se calculează de către plătitorii de taxe şi se declară în declaraţia fiscală depusă la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pe un rând distinct, iar plata acesteia se realizează într-un cont de venituri deschis la Trezoreria Statului la dispoziţia Comitetului Olimpic şi Sportiv Român…
-
Legea educaţiei fizice şi sportului a suferit modificări!
Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 a fost completată de Legea nr. 23/2022.
-
Organizarea Ministerului Sportului
Hotărârea nr. 25/2022 prevede organizarea şi funcţionarea Ministerului Sportului. Ministerul Sportului se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, având rol de sinteză şi de coordonare a aplicării strategiei şi politicilor Guvernului în domeniul sportului.