Categories
Medici/personal medical Ştiri

Rezidenţii aflaţi în ultimul an de pregătire care au finalizat stagiul de rezidenţiat pe perioada stării de urgenţă se reîncadrează pe perioadă determinată

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40 din 2 aprilie 2020 privind întărirea capacităţii administrative a sistemului sanitar a fost modificată recent de Legea nr. 76/2020.

Rezidenţii aflaţi în ultimul an de pregătire care au finalizat stagiul de rezidenţiat pe perioada stării de urgenţă se reîncadrează cu salarizarea aferentă pe perioadă determinată, în condiţiile legii, până la data de 31 octombrie 2020.

Categories
Articole Medici/personal medical Sănătate Unităţi sanitare/spitale

Noi măsuri pentru întărirea sistemulul sanitar! Managerii spitalelor vor fi numiţi de Ministerul Sănătăţii!

Pentru combaterea răspândirii infecţiilor cu noul virus se impun a fi întreprinse, pe termen scurt şi mediu, măsuri menite a constitui structuri flexibile capabile să surprindă îndeaproape şi cu promptitudine nevoile reale de sănătate ale populaţiei din comunităţi iar provocările extraordinare manageriale şi financiare apărute ca urmare a situaţiei de pandemie trebuie rezolvate coerent la scară naţională pentru îndeplinirea obligaţiei statului de garantare a dreptului constituţional al cetăţenilor la ocrotirea sănătăţii, prin certificarea calităţii serviciilor de sănătate.

Categories
Administraţie publică centrală Administraţie publică locală Articole Autorităţi şi instituţii publice Drept penal Programe de sănătate Sănătate

Instituirea carantinei. Ce măsuri se aplică, pentru limitarea efectelor epidemiei?

Situațiile deosebite necesită măsuri deosebite! Cu toate că știrile sosite din China erau îngrijorătoare încă de pe la începutul acestui an, valul de îmbolnăviri care s-a dezvoltat în Europa ulterior, mai cu seamă în Italia, a determinat inițial uluire, reacții întârziate, uneori șovăielnice. Astfel, în unele state vest-europene, măsurile de limitare a expansiunii COVID-19 au fost luate abia după ce s-a constatat o creștere alarmant de rapidă a numărului de îmbolnăviri, existând temerea că sistemele naționale de sănătate ar putea fi depășite de situație.

Categories
Asigurări de sănătate Protecţie socială Sănătate Social Ştiri

Se doreşte schimbarea sistemul asigurărilor sociale de sănătate

Ministrul Finanţelor Publice, a vorbit recent despre intenţia de a schimba sistemul asigurărilor sociale de sănătate, în sensul introducerii unui pachet de servicii extinse care să conţină servicii medicale pe care, în prezent, pachetul de servicii medicale de bază, de care beneficiază toţi asiguraţii din România, nu le prevede. Schimbarea, spune ministrul, ar asigura o mai bună finanţare a sistemului sanitar şi ar creşte eficienţa sa.

În acest context cei mai importanţi finanţatori ai sistemului sanitar: salariaţii, angajatorii şi producătorii de medicamente sunt cei care ţin în spate sistemul sanitar. În primul semestru din 2018, salariaţii au virat cei mai mulţi bani la Sănătate, circa 11,8 miliarde lei, în timp ce restul plătitorilor au adus, cumulat, puţin peste 4 miliarde de lei. 

Categories
Programe de sănătate Proiecte şi propuneri legislative Sănătate Ştiri

Un proiect de lege care are ca scop corectarea inechităţilor salariale din sistemul unitar a primit aviz favorabil

Un proiect de lege ce modifică Ordonanța 41/2018, inițiat de ministrul Sănătății ce are ca scop corectarea inechităților salariale din sistemul sanitar – ce îi afectează pe biologi, biochimiști, chimiști, moașe și tehnicieni de radiologie – a fost avizat favorabil în Comisia de Sănătate din Camera Deputaților.

O nouă lege a salarizării (legea-cadru nr.153/2017) și un nou regulament al sporurilor în sistemul sanitar sunt în vigoare din primăvara acestui an. Câteva categorii de angajați din sistem au acuzat inechități în urma aplicării acestora, au organizat la acea vreme proteste și au amenințat cu greva generală. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a admis, în primăvara acestui an, că salariile a 10% dintre angajații din sistem scad și a promis corectarea inechităților.

Categories
Articole Medici/personal medical Sănătate

Cât de sănătoasă este….sănătatea din România? Ne pleacă medicii, dar putem aduce alții din străinătate?

medic
Sănătatea sistemului sanitar din România este șubrezită și, din păcate, nu mai există personal de specialitate care să o poată vindeca. Pe zi ce trece ne adâncim într-un abis, constatăm că oamenii mor pe capete fie din cauza lipsei unor aparate performante sau a medicamentelor, fie din cauza ignoranței. Pare că și UE a tras un semnal de alarmă cu privire la sistemul sanitar român și, în special, cu privire la migrația masivă a medicilor români.

În afara faptului că ne mirăm că ne pleacă specialiștii și pare că nu înțelegem de ce, nu facem absolut nimic pentru a stopa aceste fenomen. Și, ca întotdeauna, cei care ne împing de la spate și ne impun să luăm anumite decizii sunt inițiatorii Directivelor UE. Doar sub presiunea unor eventuale amenzi pentru nearmonizarea legislației naționale cu cea europeană, legiuitorul român stabilește anumite prevederi legale în domeniul sănătății.

Categories
Medici/personal medical Pensii Salarizare Ştiri

Angajaţii din sistemul sanitar vor primi şi în anul 2016 toate drepturile salariale

medic rezident(1)Federaţia Sanitas din România a informat că angajaţii din sistemul sanitar vor primi şi în anul 2016 toate drepturile salariale, inclusiv tichetele de masă şi plata dublă pentru orele muncite în zilele când sunt sărbători legale.

Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă care prevede că personalul bugetar nu va primi nici în 2016 premii, tichete de masă, tichete cadou, vouchere de vacanţă, indemnizaţii de ieşire la pensie, de trecere în rezervă sau retragere, excepţiile fiind aplicate şi în anii trecuţi.

“Ca excepţie de la ordonanţa de urgenţă a Guvernului, angajaţii din sistemul sanitar vor primi drepturile salariale, întrucât sunt plătiţi din contractele cu casa de asigurări de sănătate”, a precizat liderul Sanitas, Marius Sepi.

De asemenea, în actul normativ se mai prevede că munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, dar şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa în 2016 numai cu timp liber corespunzător acestora, cu excepţia situaţiilor când se dispune altfel.

Categories
Medici/personal medical Salarizare Ştiri

Salarii mai mari pentru asistenții sociali

lcPlenul Senatului a adoptat mărirea salariilor asistenţilor sociali cu 25 procente. Decizia finală va fi luată de Camera Deputaţilor care este for decizional.

Astfel, senatorii au modificat ordonanţa prin care Guvernul a mărit salariile din sistemul sanitar, iar în categoriile de angajaţi care ar urma să primească mai mulţi bani vor fi cuprinşi şi asistenţii sociali.

Aproximativ 4.000 de persoane lucrează în sistemul public şi cei mai mulţi au salarii cuprinse între 800 şi 1.000 de lei.

Prin urmare, dacă majorarea salariilor va fi aprobată şi de Camera Deputaţilor, ar urma să se aplice chiar din această lună în acelaşi timp cu majorările pentru medici şi pentru alţi angajaţi din sistemul sanitar.