Tag: Senat

  • Declararea zilei de 9 mai ca zi nelucrătoare – proiect respins

    Senatorii din Comisia pentru muncă au respins un proiect de lege cu privire la declararea zilei de 9 mai Ziua Independenţei Naţionale a României, sărbătoare naţională legală şi zi nelucrătoare. Conform proiectului, Ziua de 9 mai ar fi fost declarată Ziua Parlamentului şi sărbătorită printr-o şedinţă festivă comună a celor două Camere ale Parlamentului dedicată…

  • Amnistierea şi graţierea deţinuţilor cu pedepse de până la 6 ani – respinsă

    Plenul Senatului a respins propunerea legislativă prin care putea fi operată amnistia şi graţierea unor categorii de deţinuţi, care au primit pedepse privative de libertate de până la 6 ani. Actul normativ prevede amnistierea infracţiunilor care prevăd o pedeapsă privativă de libertate de până la 4 ani inclusiv sau amendă, precum şi graţierea în întregime…

  • Legea electorală ar trebui modificată

    Potrivit premierului Victor Ponta, este necesară modificarea Legii electorale în cursul acestui an, arătând că USL ar opta pentru un uninominal pur la Senat, dar că senatorii nu sunt foarte încântaţi de acest sistem. “Am anunţat ideea de a merge pe vot proporţional la Camera Deputaţilor şi la Senat să păstrăm uninominalul, dar nu uninominalul…

  • Proceduri stricte de emitere a mandatelor de interceptare

    Cu 102 voturi “pentru”, 11 voturi “împotrivă” şi 14 abţineri, proiectul Legii pentru punere în aplicare a Codului de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, a fost adoptat, luni, de Plenul Senatului. Potrivit unui comunicat al Senatului, între noutăţile aduse de Legea de aplicare a Codului de procedură penală se află instituirea unei…

  • Adoptarea proiectului de lege privind statutul cadrelor militare

    Proiectul de lege privind statutul cadrelor militare a fost adoptat de către Senat cu 103 de voturi “pentru”, 28 “împotrivă” şi trei abţineri şi trimis la reexaminare de preşedintele Traian Băsescu, potrivit noilor reglementări actul normativ fiind aplicat în exclusivitate MApN şi structurilor militarizate ale MAI. Potrivit proiectului de lege pensionarea cadrelor MApN şi MAI se va face gradual.…

  • Reprezentanţii societăţii civile în CSM vor fi lipsiţi de statutul de demnitar

    Luni, la şedinţa Senatului, senatorii şi-au menţinut decizia ca reprezentanţii societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) să nu aibă calitatea de demnitar. Plenul Senatului a reexaminat proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă 23/2012 pentru modificarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi pentru prorogarea unor termene prevăzute în Legea…

  • Ordinea de zi a Senatului: Numirea în funcţia de judecător la CC

    Astăzi, 26 martie, comisia juridică a Senatului îi va audia  pe candidaţii propuşi de grupurile parlamentare pentru numirea în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, conform unui anunţ al comisiei. Senatul urmează să se pronunţe apoi prin vot, numirea unui judecător al Curţii Constituţionale figurând pe ordinea de zi a plenului. Grupul PNL din Senat…

  • Modificarea statutului parlamentarilor

    Curtea Constituțională a României a decis pe 27 februarie că modificările aduse statutului parlamentarilor sunt neconstituționale, referindu-se la termenul de 45 de zile în care aceștia pot contesta în instanță raportul ANI și la articolul referitor la conflictul de interese. Președintele Senatului, Crin Antonescu, a anunţat, luni, că atunci când va fi modificat statutul senatorilor și…

  • Antifraudă a trecut în subordonarea prim-ministrului

    Plenul Senatului a adoptat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, care prevede că Departamentul pentru Luptă Antifraudă (DLAF) este o structură cu personalitate juridică, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului. Astfel, Departamentul trece în coordonarea directă a primului-ministru, este finanţat de la bugetul de…

  • Au fost desemnate conducerile grupurilor parlamentare din Senat

    La 4 februarie, în cadrul primei şedinţe de plen din sesiunea ordinară februarie-iunie 2013, senatorii au prezentat propunerile pentru conducerile celor şase grupuri parlamentare din Camera superioară a Parlamentului. Astfel, liderul grupului parlamentar PSD din Senat va fi Ilie Sârbu, iar vicelideri au fost aleşi Viorel Arcaş, Laurenţiu Florian Coca, Alexandru Cordoş, Sorin Constantin Lazăr,…