Categories
Cooperare şi relaţii cu alte state Ştiri

Directiva privind apa potabilă va fi revizuită! Se propun noi standarde de calitate!

UE ia măsuri pentru ca apa de la robinet să fie sigură pentru consum în întreaga UE. Ambasadorii statelor membre reuniţi în cadrul Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi al Consiliului (Coreper) au confirmat acordul provizoriu obţinut cu Parlamentul European la 18 decembrie 2019 cu privire la o propunere de revizuire a Directivei privind apa potabilă.

Categories
Articole Medici/personal medical Sănătate

Medicii rezidenţi se vor putea pregăti şi în spitale private! Avem noi reguli pentru pregătirea în rezidenţiat!

Pregătirea în rezidenţiat reprezintă un proces continuu de pregătire teoretică şi practică astfel se impune asigurarea unui cadru coerent instituţional, unitar şi necesar pentru asigurarea formării acestei categorii profesionale în toate activităţile medicale necesare unui sistem sanitar adecvat.

În Monitorul Oficial nr. 997/2019 a fost publicată O.U.G. nr. 74/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, precum şi pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Categories
Medici/personal medical Sănătate Ştiri

Începând cu rezidenţiatul din anul 2020 se reia formarea în specialităţile “farmacie generală”

Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1.509/2008 privind aprobarea Nomenclatorului de specialităţi medicale, medico – dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală a fost recent modificat.

Rezidenţii confirmaţi în specialităţi pentru care, sub incidenţa normelor anterioare, s-a sistat formarea îşi continuă pregătirea şi susţin examenul de specialist în specialităţile în care au fost confirmaţi. Aceştia au acces la formare în a doua specialitate, în condiţiile prevăzute de normele în vigoare.

Categories
Internaţional Ştiri

Cehia ar putea pierde fondurile europene!

Alertă la nivel european în urma unui scandal monstru care ar putea duce la pierderea fondurilor europene pentru o ţară importantă. Primul-ministru este vizat direct de un scandal care ar putea provoca dezastru în ţara pe care o conduce.

Cehia ar putea pierde fonduri europene din cauza unui scandal de conflict de interese la cel mai înalt nivel.

Categories
Internaţional Ştiri

Guvernul thailandez intenţionează ca până la sfârşitul anului să instituie o taxă pentru turişti

Guvernul thailandez intenţionează ca până la sfârşitul anului să instituie o taxă de 100 de bahţi (3 dolari) pentru turişti pentru a le acoperi asigurarea de sănătate, a informat un responsabil pentru turism.

Noua măsură este necesară şi nu va afecta negativ industria turismului în plină expansiune a ţării, a indicat secretarul permanent din cadrul Ministerului Turismului în faţa presei.

Din 2017, guvernul a susţinut ideea ca asigurările de sănătate să fie obligatorii pentru toate tipurile de vizitatori, în condiţiile în care majoritatea nu au asigurare, iar spitalele thailandeze au fost nevoite să acopere cheltuieli de tratament care s-au ridicat la 300 de milioane de bahţi (9,4 milioane de dolari) anual, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Categories
Articole Fiscalitate

Codul fiscal a fost modificat!

Mai multe voci au susţinut că există inechităţi rezultate de aplicarea prevederilor legale urmare cărora persoanele fizice sunt obligate la plata unei contribuţii de asigurări sociale de sănătate calculată la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară cu toate că veniturile realizate se situează sub acest nivel. Se pare că aceste aspecte au ajuns şi la urechilor oficialilor care au decis modificarea Codului fiscal.

Aşadar, în Monitorul Oficial nr. 403/2019 a fost publicată OUG nr. 31/2019 privind acordarea unor facilităţi fiscale şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2018 pentru adoptarea unor măsuri bugetare şi pentru modificarea Legii – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Categories
Autorităţi şi instituţii publice Fiscalitate Ştiri

ANAF a făcut un anunţ pentru cei care nu şi-au depus declaraţiile unice!

Persoanele care au ignorat depunerea Declarației Unice și care nu au venituri, au fost anunțați de către ANAF că în cazul în care vor ajunge la medici, aceștia vor plăti spitalizarea și suma de 1.248 de lei. Agenția Națională de Administrare Fiscală nu îi mai iartă pe cei care nu se interesează de dările lor la stat.

Pentru a fi asigurați medical, românii care nu au depus Declarația Unică și cei care nu au venituri trebuie să plătească suma de 1.248 de lei. Persoanele care nu au venituri înregistrate conform cărții de muncă devin asigurate medical în clipa în care depun Declarația Unică la oricare din sediul ANAF din localitatea de domiciliu.

Categories
Autorităţi şi instituţii publice Ştiri

Se propune reglementarea expresă a anulării contribuţiei de asigurări sociale de sănătate

Ministerul Finanţelor propune anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate calculată la nivelul salariului minim şi a penalităţilor aferente perioadelor fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 şi 31 decembrie 2017 şi datorate de persoanele fizice pentru care baza lunară de calcul este mai mică decât salariul minim brut.

Într-un comunicat instituţia precizează că a iniţiat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă.

Categories
Autorităţi şi instituţii publice Programe de sănătate Ştiri

Se propun noi contravenţii la normele din domeniul sănătății publice

Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind modificarea regulilor de stabilire și sancționare a contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice (pe mai departe, Proiectul), reguli cuprinse, în prezent, în HG nr. 857/2011 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice (pe mai departe, HG 857).

Categories
Asigurări sociale Proiecte şi propuneri legislative Social Ştiri

Schimbări importante pentru toți românii cu asigurare de sănătate!

Schimbări importante pentru toți românii cu asigurare de sănătate, începând cu 1 mai. Se schimbă sistemul de contribuții.

O ordonanță de urgență publicată deja în Monitorul Oficial vine cu mai multe modificări în ceea ce privește plata CASS.