Tag: salarizare

  • Salarizarea personalului din sectorul bugetar în atenţia Ministerului Muncii

    Potrivit noutăților legislative, Legea privind sistemul unitar de salarizare în sistemul public trebuie să sufere unele modificări pentru că există discrepanțe. Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a menționat că: “Cadrele medicale cu postliceal au salarizarea mai mare decat cadrele medicale cu studii universitare, ceea ce răstoarnă sistemul de valori”. Ministrul Muncii, a anunţat că s-a propus…

  • Modificări în calculul vechimii în muncă pentru salariaţii din învăţământ

    Potrivit ultimelor noutăţi lgislative, la 11 februarie 2014, Senatul a aprobat propunerea, care modifică Legea nr. 63/2011, privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial nr. 323 din 10.05.2011. Legea urmează a fi votată de Camera Deputaţilor. Aceată propunere legislativă prevede ca concediul pentru…

  • Modificări legislative privind salarizarea

    Conform modelului – cadru al contractului individual de munca aprobat prin Ordinul M.M.S.S. nr. 64/2003, publicat în Monitorul Oficial 139 din 4 martie 2003, cu modificarile si completarile ulterioare, salariul de bază este elementul principal şi fix al salariului ce nu poate fi mai mic decât salariul minim pe economie garantat în plată. Adaosul de…

  • Creşteri salariale, la anul. Dar nu pentru toţi!

    La fiecare sfârşit de an salariaţii din sectorul bugetar aşteaptă nerăbdători noutăţile legislative! Sunt notorii de acum marile reduceri din 2010 ale veniturilor acestei categorii numeroase de salariaţi. Mulţi dintre ei nu şi-au revenit nici acum. „Toate-s vechi şi noi sunt toate!” Aşa suntem înclinaţi să spunem atunci când, întorcând o filă de istorie, evocăm…

  • Majorări salariale în sectorul bugetar

    Veşti bune privind salarizarea! Ministerul Finanţelor Publice a anunţat că, în 2014, peste 354.000 de bugetari vor beneficia de majorări salariale. Potrivit documentului transmis de Ministerul Finanţelor, 274.000 de bugetari vor beneficia de un plus la salariu de 850 de lei, începând cu luna ianuarie 2014, şi de 900 de lei începând cu luna iulie 2014. Dintre aceştia,…

  • Proiect privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014

    Ministerul Finanţelor publice a supus dezbaterii publice Proiectul precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Printre schimbările preconizate se numără probarea unor măsuri de politică salarială a personalului din sectorul bugetar în sensul începerii procesului de…

  • Revizuirea Legii salarizării unitare pentru majorarea salariilor din sănătate

    Potrivit declaraţiilor ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, se fac demersuri pentru revizuirea Legii salarizării unitare, în vederea majorării salariilor personalului medico-sanitar. Problema veniturilor rezidenţilor se poate rezolva, utilizând, pe de-o parte, modalitatea ce se va stabili pentru salarizarea personalului din sănătate, şi a doua completarea veniturilor cu o bursă, al cărui nivel va fi discutat ulterior, odată cu…

  • Spitalele publice vor putea organiza secţii private pentru medici

    Potrivit unui proiect privind salarizarea doctorilor, spitalele publice vor putea organiza secţii private, în care medicii să poată lucra după programul de lucru din unitatea sanitară de stat. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că este vorba despre un proiect privind creşterea veniturilor medicilor, prin care se urmăreşte creşterea veniturilor acestora, dar şi reducerea exodului, pornind…

  • Pericolele unei noi legi privind salarizarea medicilor

    Ministerul Sănătăţii lucrează la o nouă lege a salarizării personalului medical, care va presupune scoaterea acestora din grila de salarizare a bugetarilor, sub forma unui proiect pilot în câteva spitale, la începutul lui 2014. Federaţia Solidaritatea Sanitară semnalează câteva posibile pericole ale unei aplicări incorecte ale acestei legi. Potrivit preşedintelui FSS, Viorel Rotilă, proiectul pilot,…

  • Legea salarizării trebuie aprobată în cel mai scurt timp

    Senatorul social-democrat Liviu Marian Pop crede că unul dintre cele mai importante cadre legislative care trebuie să intre în cel mai scurt timp în vigoare este Legea salarizării. În ciuda faptului că încă nu există un text scris, atât acesta, cât şi colegii săi din PSD vreau să acorde mai multă flexibilitate conducătorilor de instituţii,…