Tag: salariu

  • Proiect: firmele ar putea lucra şi în zilele de sărbătoare legală, cu înştiinţarea ITM

    Pentru unii angajaţi, activitatea profesională nu e doar un simplu mijloc de câştigare a existenţei, ci reprezintă o veritabilă plăcere. Aşa se întâmplă la cei care au ştiut ori au putut să-şi aleagă meseria în funcţie de aptitudinile native. Pe lângă remuneraţia lunară ei sunt răsplătiţi zilnic… prin tone de satisfacţie. E ca şi cum…

  • Proiect privind cumulul pensiei cu salariul în cazul angajaţilor din sistemul public

    Propunere legislativă prin care se permite cumulul pensiei cu salariul şi în cazul angajaţilor din sistemul public a fost adoptată de Camera Deputaţilor. Astfel, propunerea legislativă prevede abrogarea prevederilor din Legea nr. 329/2009 potrivit cărora se interzice cumulul pensiei cu salariul în cazul angajaţilor din sistemul public pentru care nivelul pensiei nete aflată în plată depăşeşete câştigul salarial mediu…

  • Proiecte de legi pe ordinea de zi a sesiunii de toamnă

    În sesiunea de toamnă, parlamentarii vor dezbate mai multe proiecte de lege. Astfel, senatorii urmează să dea un vot la o propunere legislativă care permite pensionarilor cu venituri care depăşesc nivelul salariului mediu brut pe economie să cumuleze pensia cu salariul ca angajaţi la stat. O altă propunere legislativă ce urmează să intre în dezbaterea…

  • Facilități fiscale pentru românii care au credite la bănci

    Când au descoperit românii creditul bancar, condițiile de acordare și rambursare nu păreau a fi atât de draconice ca acum. În timp, mari devoratori de credite bancare, românii au înțeles că „bancherul este un tip care îți împrumută umbrela pe timp cu soare, dar o vrea înapoi în minutul în care începe să plouă” (Mark…

  • Proiect privind Legea pensiilor

    Noutăţi legislative: A fost iniţiat un proiect privind modificarea Legii pensiilor. Proiectul de lege prevede:  un cuantum minim pentru pensie de 45% din salariul mediu brut pe economie la momentul pensionării; o vârstă de pensionare pentru femei de 60 de ani, întrucât vârsta de pensionare de 65 de ani pentru femei este prea mare ţinând cont de…

  • Direcţii de acţiune ale Confederaţiei Naţionale Sindicale “Cartel Alfa” în 2013

    În 2013, principalele direcţii de acţiune ale Confederaţiei Naţionale Sindicale “Cartel Alfa” au fost modificarea Legii dialogului social nr. 62/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 625 din 31 august 2012, majorarea salariului minim şi crearea de noi locuri de muncă. De asemenea, anul 2013 a fost însă şi unul al protestelor organizate de federaţiile membre…

  • Depăşirea cheltuielilor de personal în 2013 pentru plăţi restante

    Conform unui proiect de ordonanţă publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, ministerele şi alţi ordonatori principali de credite vor putea depăşi în 2013 cheltuielile de personal prevăzute în bugetele aprobate, pentru plata unor obligaţii restante, altele decât salarizarea în bani. ‘Pentru plata obligaţiilor restante din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prin hotărâre a…

  • Raportul între salariul minim şi maxim va ajunge la 1-7

    Raportul dintre limita minimă şi cea maximă a salariilor bugetarilor va ajunge la 1-7, iar introducerea noii legi a salarizării va determina şi modificarea Legii funcţionarului public, astfel încât şefii de instituţii să aibă o mai mare “flexibilitate” în aranjarea grilei, spune premierul Victor Ponta. Şeful Guvernului a afirmat că el a propus ca raportul…

  • Legea salarizării ar trebui finalizată în toamnă

    Potrivit premierului Victor Ponta, Legea salarizării trebuie să fie gata în toamna anului 2013, pentru a fi luată în considerare la construcţia bugetului pe 2014, potrivit noii legi a salarizării, lefurile mai mari pot scădea, iar cele mici pot creşte. Victor Ponta consideră că preşedintele ţării ar trebui să aibă cel mai mare salariu din administraţie, urmat de premier…

  • Cât și în ce condiții vi se poate reține din salariu?

    Se spune că omul sfințește locul. Chiar cred că se confirmă acest lucru. În ziua în care s-a angajat ca secretară doamna C. a găsit un haos în hârtiile firmei. A început să organizeze actele firmei și în două săptămâni totul era pus la punct. Și pentru patron devenise indispensabilă și îi ușura munca pentru…