Tag-Archive for » Roşia Montană «

Ministrul Culturii susține că o decizie privind amânarea procesului de includere a Roșiei Montane în Patrimoniul UNESCO ar fi trebuit luată de CSAT, iar Guvernul și-a asumat responsabilitatea acestui demers  în vederea protejării patrimoniului național și a intereselor financiare ale statului român, în litigiul cu Gabriel Resources. „Nu suntem dispuși să plătim din buzunarul cetățeanului cele 4 miliarde de dolari care se pot pierde în urma litigiului”, precizează ministrul.  Mai mult …

rosia-montana
Ministru Culturii, Corina Şuteu a anunţat prin intermediul reţelei de socializare că Roşia Montană a fost inclusă pe lista indicativă a UNESCO, document adoptat la Paris de către plenul Comitetului Patrimoniului Mondial
.

„În intervalul 24 octombrie – 26 octombrie, la Paris, la sediul UNESCO, a avut loc cea de-a 40-a sesiune de lucru a Comitetului Patrimoniului Mondial. La aceasta sesiune, România a fost reprezentată de Irina Iamandescu (directoare în cadrul Institutului Naţional al Patrimoniului din Bucureşti), ambasador Adrian Cioroianu, delegat permanent al României la UNESCO, şi de Flavio Pironea, delegat permanent adjunct al României la UNESCO”, a scris Corina Şuteu.

Totodată, aceasta a precizat că la data de 26 octombrie, plenul a adoptat documentul WHC/16/40.COM/8A, incluzând propunerile statelor membre ale organizaţiei pentru obiectivele de inclus în lista indicativă a UNESCO. Tot atunci s-a mai adoptat şi includerea sitului Roşia Montană pe lista indicativă UNESCO, reprezentând primul pas în eventuala propunere a sitului respectiv pentru a intra pe lista, mult mai restrânsă, a Patrimoniului UNESCO.

unescoAnul 2018 este termenul pe care şi l-au propus autorităţile române pentru includerea sitului de la Roşia Montană în patrimoniul UNESCO. Prin acest proces se va încheia definitiv orice tentativă de a relua exploatările miniere din zonă.

Astfel, autorităţile de la Bucureşti au venit la Roşia Montană pentru a-i informa pe oameni despre stadiul includerii comunei în patrimoniul UNESCO.

Totuşi, perspectiva includerii zonei în patrimoniul mondial nu îi mulţumeşte pe toţi locuitorii. Oamenii se plâng că în absenţa mineritului îşi găsesc mai greu un loc de muncă, comuna nu poate face turism la scară largă, iar mineritul constituie o meserie de bază.

Patrimoniul UNESCO protejează 1.000 de situri din toată lumea.

rosia-montana

Marţi, 16 februarie 2016, a avut loc o întâlnire dintre reprezentanți ai Guvernului și ai societății civile unde au fost prezentate o serie de proiecte ale locuitorilor de la Roșia Montană.

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu a declarat că a fost o reuniune foarte interesantă, „s-au schimbat puncte de vedere, s-au evocat diverse proiecte care există și care funcționează ale locuitorilor pentru o dezvoltare durabilă”.

S-a stabilit să se continue lucrările în grupuri mai mici până la următoarea întâlnire, care va fi pe 22 martie. Până atunci, și ministerele vor gândi un plan mai integrat, mai precis și vor identifica axe de finanțare pentru proiectele pentru Roșia Montană„, a mai spus Vlad Alexandrescu.


Ministerul Culturii şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor au comunicat către Centrul Patrimoniului Mondial de la Paris înscrierea Peisajului cultural minier Roşia Montană în lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial.

Potrivit evaluărilor, Roşia Montană îndeplineşte 5 dintre criteriile stabilite de UNESCO pentru ca un sit să poată fi înscris în Lista Patrimoniului Mondial.

Înscrierea în Lista indicativă naţională este primul pas procedural în vederea includerii în Patrimoniul Mondial şi constituie momentul iniţial al unui proces de cercetare aplicată, evaluare şi instituire a unor mecanisme eficiente de gestiune pe termen lung. La finalul acestui proces, care poate dura câţiva ani, statul român poate înainta dosarul de candidatură către Centrul Patrimoniului Mondial.

Prin procesul de evaluare şi activare a peisajului cultural minier Roşia Montană se urmăreşte atât recunoaşterea largă şi protejarea valorii sale universale, cât şi iniţierea unui program integrat de dezvoltare a localităţii şi a zonei înconjurătoare, pe baza patrimoniului cultural şi natural, şi de susţinere a comunităţii locale.

În acest sens, Guvernul României va iniţia un program de acţiuni, prin utilizarea diferitelor fonduri europene şi naţionale existente, pentru domeniile dezvoltare socio-economică, dezvoltare rurală, infrastructură, dar şi educaţie şi formare. Acest program va fi fundamentat pe principiile dezvoltării durabile şi ale economiei verzi.

rosia-montana-ghidul-bacaului-300x224

Printr-un ordin al Ministerului Culturii, emis în ultimele zile ale anului 2015, Roşia Montană a fost clasată ca sit istoric de categoria A, adică de importanță națională.

La data de 30 decembrie 2015, ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a semnat ordinul de ministru de publicare a noii Liste a Monumentelor Istorice 2015. În cadrul acesteia se menţionează faptul că întreaga localitate Roşia Montană pe o rază de 2 kilometri este clasată ca sit în categoria A.

Actul normativ instituie, practic, regimul de protecţie implementat în momentul apariţiei Legii nr. 422/2001, care, ulterior, a fost modificat. Prin urmare, se revine la asigurarea protecţiei unui sit de importanţă naţională, ce a suscitat, în ultima perioadă, intense dezbateri referitoare la activitatea minieră din zonă.

Minele dacice și romane de la Roșia Montană sunt un monument unic, de o valoare istorică extraordinară care, dacă ar fi valorificate, ar transforma întreaga zonă într-un paradis turistic.

rosia

Sindicatul „Viitorul Mineritului” susţine, într-o scrisoare deschisă transmisă preşedintelui Klaus Iohannis, că reprezintă „miile de familii de mineri din zona tradiţional minieră a Munţilor Apuseni” şi salută îndemnul şefului statului de a se relua dialogul între Guvern şi compania care propune proiectul minier de la Roşia Montană.

Sindicatul salută recentele afirmaţii ale preşedintelui Klaus Iohannis şi speră că dialogul la care şeful statului invită părţile implicate în proiectul Roşia Montană să înceapă cât mai repede şi să fie un dialog real, care să le „redea meseria şi bucuria de a trăi aşa cum trebuie în România lucrului bine făcut„.

Preşedintele Klaus Iohannis declarat că poziţia sa privind proiectul Roşia Montană nu s-a schimbat şi consideră în continuare că nu a fost bine abordat, precizând că îi invită pe cei implicaţi, firma care doreşte să investească şi Guvernul, să reia discuţiile.

Şeful statului spunea că fără o negociere bună, serioasă şi aplicată, lucrurile nu vor putea fi rezolvate, iar negocierea trebuie să aibă loc între firma care doreşte să investească şi reprezentanţii Guvernului României.

MMSC
În cadrul audierilor în comisiile parlamentare, deputatul UDMR, Attila Korodi, a declarat că legislaţia României nu permite continuarea procedurii de avizare a proiectului Roşia Montană.

Korodi a mai adăugat că statul trebuie să continue să facă cercetare şi analize, iar Ministerul Mediului să continue evaluarea proiectului Roşia Montană.

Attila Korodi a fost avizat de comisiile parlamentare pentru funcţia de ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice, fiind validat cu 18 voturi „pentru”, 9 „împotrivă” şi o abţinere.

rosia-montana
Noutăţi legislative: În şedinţa de luni, Comisia parlamentară specială pentru Roşia Montană a respins proiectul de lege venit de la Guvern.

Conform raportului oferit de Comisie, proiectul de lege supus examinării nu acoperă în mod satisfăcător toate cerinţele complexe privind cadrul desfăşurării activităţii de exploatare a resurselor minerale în România şi, în consecinţă, a fost respins.

De asemenea, „Având în vedere carenţele legislaţiei actuale, care nu ţine cont de specificul unor proiecte de anvergura proiectului minier în discuţie, Comisia recomandă completarea cadrului legislativ cu măsuri care să stimuleze implementarea unor proiecte miniere de asemenea amploare. Comisia consideră necesară stabilirea unor condiţii de parteneriat corect între acţionarul majoritar şi compania de stat românească, cu respectarea normelor comunitare obligatorii şi a principiilor dezvoltării durabile a zonelor în care va fi realizat proiectul. Comisia propune, prin prezentul raport, o serie de acţiuni pentru stabilirea unui cadru legislativ coerent, care să sprijine poziţia de negociere a statului român şi în alte proiecte de asemenea anvergură„, se mai arată în raport.

1Opt amendamente ale Legii privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană au fost adoptate de către comisia specială care se ocupă de analiza proiectului minier de la Roșia Montană.

Astfel unul dintre amendamentele adoptate se referă la faptul că în cazul în care cantitățile de minereu exploatate conțin elemente chimice, altele decât aur și argint, și se justifică exploatarea acestora pentru scopuri comerciale, titularul licenței de exploatare a minereurilor auro-argentifere din cadrul proiectelor miniere de interes public deosebit nu poate proceda la exploatarea respectivului minereu decât după obținerea, în condițiile legii, a unei noi licențe sau a unui nou permis în acest sens.

Un alt amendament adoptat prevede ca titularii licențelor de exploatare au obligația să utilizeze cele mai avansate tehnologii la momentul exploatării, dar şi să acopere integral costurile oricăror accidente ecologice, în conformitate cu prevederile Directivei Parlamentului European și a Consiliului 2004/35/CE din 21 aprilie 2004.

De asemenea a fost modificat titlul legii din „Lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană și stimularea și facilitarea dezvoltării activităților miniere în România” în „Lege privind unele măsuri pentru stimularea exploatării minereurilor auro-argentifere din cadrul unor proiecte miniere de interes public deosebit”.