Categories
Acţiunea civilă Articole Dreptul proprietăţii

Reducţiunea liberalităţilor excesive

testamentControversate sunt căile prin care se împarte moştenirea. Cât este în viaţă, o persoană poate dispune liber de bunurile sale. Aceasta poate alege să vândă, să închirieze, să doneze, etc.

Întocmai a procedat şi domnul Radu.

Domnul Radu, nemulţumit peste măsură de apucăturile tinerilor din ziua de astăzi, se gândeşte să-şi doneze averea.

Domnul Radu avea un singur copil, care însă, după părerea acestuia, nu merita să-i lase nicio leţcaie.

Aşa că într-o bună zi, băiatul domnului Radu se trezeşte singur pe lume şi fără nicio moştenire.

Ceea ce nu ştia domnul Radu este că, în virtutea legii, fiul său beneficiază de o rezervă succesorală de jumătate din moştenire.

Ce are acum de făcut moştenitorul? Mai are acesta dreptul la moştenire chiar dacă predecesorul lui a ales să-şi doneze toate bunurile?

Întrebarea care se pune este cât de departe se poate merge cu liberalităţile?

Iar răspunsul pe care ni-l oferă Codul Civil este că, dacă o persoană are moştenitori rezervatari,  măsura liberalităţilor este cotitatea disponibilă.

Ce se întâmplă dacă se depăşeşte această măsură?

Potrivit art. 1092 din Codul Civil, după deschiderea moştenirii, liberalităţile care încalcă rezerva succesorală sunt supuse reducţiunii, la cerere. În povestea noastră, domnul Radu, donându-şi întreaga avere, i-a încălcat fiului său rezerva succesorală  întrucât legea îi conferea dreptul să dispună neîngrădit numai de cotitatea disponibilă.

Pentru mai multe detalii privind rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă puteţi consulta şi articolul Modalităţi de dezmoştenire. Scopul scuză mijloacele?.

Stabilirea rezervei succesorale şi a cotităţii disponibile

Pentru a putea şti în mod cert pentru ce liberalităţi se va cere reducţiunea este necesar ca mai întâi să se stabilească valoarea masei succesorale.

Valoarea masei succesorale, în funcţie de care se determină rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă, se stabileşte astfel:

Categories
Articole Drept civil Dreptul proprietăţii

Tragica lege aplicabila succesiunii in NCC

3879354932_1e77656ac8_z(1) Trăim în epoca de aur a “fără frontiere”-lor. Cu libertatea de circulație în Uniunea Europeană, din ce în ce mai mulți români părăsesc patria mamă pentru studii sau muncă. Acest “modus operandi” pune în dificultate formula tradițională folosită de către state, pentru a-și aduna subiecții sub o aceeași lege. Că doar de ce să nu urmărim un om cu legea pentru simplul fapt că a avut nenorocul să se nască într-o țara mai degrabă decât în alta? Și cum statul te urmărește până după moarte…

Ultima dorință a Domnului Jean Filipesco.

Intelectual de fel, cu multe cărți publicate în Franța, Dl. Jean își aducea aminte de copilăria petrecută pe plaiurile mioritice. Diagnosticat cu cancer, se hotărî să-și petreacă restul zilelor de viață aproape de ethos, drept pentru care își mută rezidența în România. Două luni și infirmierele atârnau steagul de doliu în fața casei; două luni și rudele urmau să moștenească colosala avere a domnului Jean. Totul s-a petrecut precum era normal: intervenția armatei de avocați, somarea tuturor celor interesați pentru citirea testamentului și desigur contestarea în fața instanțelor românești de către fiul nelegitim al domnului Jean, presupus conceput în una dintre călătoriile sale în spațiul transilvănean. Interesații însă pot fi împărțiți în partea franceză și partea română. Cum se procedează conform Noului Cod Civil? Așa se întreabă toată lumea de fapt. Domnul Jean însă nu și-a pus decât problema unei împărțiri conform propriilor valori în redactarea testamentului său olograf.

Categories
Articole Drept civil

Modalităţi de dezmoştenire. Scopul scuză mijloacele?

fara baniO veche istorisire biblică ne destăinuie o poveste despre familia lui Isaac, fiul lui Avraam.

Isaac avea doi fii: Esau şi Iacov. Isaac îmbătrânise şi ochii îi slăbiseră.

Într-o zi, Isaac îi spuse lui Esau: „Fă-mi o mâncare, cum îmi place mie şi adu-mi s-o mănânc, iar după aceea te voi binecuvânta.”

Iacov, celălalt fiu, ajutat de Rebeca, mama sa, a pregătit o mâncare aşa cum îi plăcea tatălui său.

În urmă, Rebeca a luat hainele cele bune ale lui Esau, fiul ei cel mai mare şi le-a pus pe Iacov, fiul ei cel mai tânăr.

Iacov a venit la tatăl său şi spunându-i că este Esau i-a dat să mănânce „din vânatul său”. Iar acesta l-a binecuvântat.

Isaac sfârşise de binecuvântat pe Iacov, când fratele său Esau s-a întors de la vânătoare. A făcut şi el o mâncare gustoasă pe care a adus-o tatălui său.

Tatăl său Isaac i-a zis: „Cine eşti tu? Dacă tu eşti Esau, cine este atunci cel ce a prins vânat şi mi l-a adus? Pe el l-am binecuvântat. De aceea va rămânea binecuvântat”.

Esau atunci a zis tatălui său: „Binecuvântează-mă şi pe mine tată!”.

Categories
Acţiunea civilă Articole

Nedemnul iertat, moştenitor cu drepturi depline

Familia este temelia societăţii. Relaţiile care iau naştere în sânul familiei sunt speciale, deosebite.
Oamenii se nasc, trăiesc şi mor. Acesta este ciclul vieţii.
Orice individ lasă rudelor şi/sau cunoscuţilor lui privilegiul de a-l moşteni.
Prin moştenire patrimoniul defunctului se transmite către una sau mai multe persoane în fiinţă.

Cine poate veni la moştenire?

În primul rând, o persoană poate moşteni dacă există la momentul deschiderii moştenirii. Chiar şi copilul conceput se consideră născut când este vorba de drepturile lui, deci poate moşteni.

În al doilea rând, moştenirea se cuvine, cu prioritate, soţului defunctului şi rudelor până la gradul al IV- lea. Cel care lasă moştenirea poate să gratifice şi o altă persoană (o rudă mai îndepărtată sau un prieten), prin intermediul unui testament.

Puterea defunctului de a dispune în favoarea terţilor prin legate este însă, limitată de lege.

Aşadar, prin testament nu poate fi afectată o anumită cotă-parte din moştenire numită sugestiv – rezervă succesorală. De rezerva succesorală beneficiază soţul defunctului, copiii, dar şi părinţii acestuia.

Zis şi făcut! S-au stabilit moştenitorii.

Mai trebuie întrunite şi alte condiţii?

Trebuie ca moştenitorul să nu fie nedemn.

Noul Cod Civil a transformat nedemnitatea într-o condiţie generală care nu se mai aplică numai în domeniul moştenirii legale.

De asemenea, acum avem pe de-o parte nedemnitate de drept, iar pe de altă parte nedemnitate judiciară.

Nedemnitatea de drept (art. 958 Cod Civil) operează în următoarele cazuri:

– când persoana este condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea;
– când persoana este condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă ar fi venit la moştenire l-ar fi înlăturat pe făptuitor sau l-ar fi făcut pe acesta să primescă mai puţin.

Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către instanţa de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătoreşti din care rezultă nedemnitatea.

Nedemnitatea judiciară (art. 959 Cod Civil) se aplică în următoarele cazuri:

– condamnarea penală pentru săvârşirea, cu intenţie, împotriva celui care lasă moştenirea a unor fapte grave de violenţă (fizică sau morală), ori, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei;
– când persoana a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat, cu rea-credinţă, testamentul defunctului;
– când persoana, prin dol sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă moştenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul
.

Nedemnitatea judiciară, sub sancţiunea decăderii,  poate fi constatată de instanţă în termen de un an de la deschiderea moştenirii.

Despre efectele nedemnităţii

Nedemnul este înlăturat atât de la moştenirea legală, cât şi de la cea testamentară. Sau aşa ar trebui să fie.

Cu toate acestea, ştim că dragostea este plină de bunătate, dragostea nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiure; ci acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.

Nu ştiu dacă din această raţiune, însă aşa îmi place să cred, în prezent, nedemnul poate fi iertat pentru faptele comise (fapt imposibil de realizat sub imperiul vechii reglementări).

Iertarea trebuie să fie neîndoielnică, iar pentru aceasta este nevoie ca ea să fie exprimată expres prin testament sau printr-un act autentic notarial de către cel care lasă moştenirea.

Fără o declaraţie expresă, legatul lăsat nedemnului după săvârşirea faptei care atrage nedemnitatea nu constituie o înlăturare a efectelor nedemnităţii.

De asemenea, nici reabilitarea nedemnului, amnistia intervenită după condamnare, graţierea sau prescripţia executării pedepsei penale nu sunt echivalente iertării.

Aşadar, numai prin consimtământul expres al defunctului, exprimat în sensul iertării nedemnului, acesta din urmă poate redeveni moştenitor.

În concluzie, suntem ca nişte ramuri ţinute împreună de acelaşi copac. Atunci când o ramură se usucă, celelalte trebuie să ştie cum să împartă între ele fructele rămase de la aceasta.