Tag: redeschidere urmarire penala

  • Reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale

    ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală privind reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale stabileşte că:

  • ICCJ. Redeschiderea urmăririi penale

    Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa teritorială să judece cauza în primă instanţă are competenţa teritorială de a confirma redeschiderea urmăririi penale, chiar dacă, în temeiul dispoziţiilor art. 326 C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă…

  • Procedura de reluare a urmăririi penale în caz de redeschidere a acesteia este lipsită de previzibilitate?

    Dispoziţiile penale prevăd faptul că se poate dispune reluarea urmăririi penale în caz de redeschidere a urmăririi penale. Astfel, în acest context art. 335 C. procedură penală, prevede că în cazul în care procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanţa şi…

  • Redeschiderea urmăririi penale a fost subiectul unei excepţii de neconstituţionalitate!

    Urmărirea penală poate fi reluată în unele cazuri. Astfel urmărirea penală este reluată în caz de încetare a cauzei de suspendare, restituire a cauzei de către judecătorul de cameră preliminară sau redeschidere a urmăririi penale. Art. 335 C. procedură penală prevede că, dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea…