
Se spune că „ pesimistul se plânge de vânt potrivnic. Optimistul așteaptă ca acesta să-și schimbe direcția. Realistul schimbă orientarea velelor. „ (William Arthur Ward)
Cam așa s-a întâmplat și în cazul competențelor DNA. La momentul constituirii DNA în 2012, prin OUG 43 i s-au dat competențe de efectuare a urmăririi penale pentru anumite infracțiuni. În timp, volumul foarte mare de muncă la care au fost supuși procurorii DNA a determinat o creștere a duratei de soluționare a dosarelor cu consecința directă a întârzierii efectuării actului de justiție.
Din statisticile publicate referitoare la volumul de activitate al DNA a rezultat o creștere semnificativă a acestuia, astfel încât numărul mediu de dosare aflate în lucru la un procuror DNA (care desfășoară activitate de urmărire penală) a ajuns să fie de 80-90 de dosare pe an.
Astfel, anual la DNA sunt înregistrate aproximativ 1.000 de dosare. De exemplu, în 2012 s-au înregistrat 1057 de dosare dintre care 708 au fost de evaziune fiscală, 335 de înșelăciune și 30 referitoare la infracțiuni vamale. Din cele 1057 de dosare înregistrate în 2012 s-au întocmit doar 87 de rechizitorii! Astfel s-a ajuns la situația în care la sfârșitul fiecărui an rămân în lucru aproximativ 1.000 de dosare.
Desigur că ne-am uitat și în curtea vecinilor din Europa și am constatat că acolo un procuror anchetează pe an unul maxim două dosare de corupție. Diferența este copleșitoare, astfel încât se justifică întrutotul apariția OUG 63/2013 care a intrat în vigoare chiar de la publicare ( 26 iunie 2013) și care a redus aria infracțiunilor ce intră în competența de soluționare a procurorilor DNA.
Privind în mod realist, această modificare va mai degreva procurorii DNA de numărul mare de dosare lăsându-i să se concentreze pe dosarele mari de corupție. Până când s-a ajuns la această decizie, mulți dintre micii și marii corupți ai țării dormeau liniștiți fiindcă urmărirea penală în cazul lor dura destul de mult.