Tag: raport MCV

  • Comisia Europeană a publicat Raportul privind progresele înregistrate de România

    Comisia Europeană a publicat Raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV). Ministerul Justiției salută publicarea acestui raport elaborat de Comisia Europeană pe baza contribuției naționale și a consultărilor din teren cu instituțiile și asociațiile profesionale relevante din sistemul judiciar.

  • Erorile din procesul de revizuire a Constituţiei, sancţionate de CE

    Preşedintele Traian Băsescu a declarat că s-au făcut erori în procesul de revizuire a Constituţiei, care vor fi sancţionate de Comisia Europeană, opinând că vor exista observaţii inclusiv în raportul MCV. Şeful statului a precizat că sunt reguli care trebuie respectate şi Comisia e atentă la fiecare ţară, nu doar la România. În legătură cu…

  • Ministerul Justiţiei despre MCV

    Ministerul Justiţiei a s-a expus referitor la Raportul Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare publicat în 30 ianuarie 2013. Astfel, raportul Comisiei Europene surprinde atât progresele înregistrate de autorităţile române în ultimul timp, cât şi aspectele care trebuie îmbunătăţite pentru a continua reforma sistemului judiciar şi lupta…

  • Raportul MCV subliniază necesitatea mentinerii libertăţii presei

    Potrivit declaraţiilor Preşedintelui Traian Băsescu, raportul CE privind MCV subliniază necesitatea mentinerii libertăţii presei şi, în acelaşi timp, solicită instituirea unor soluţii de sancţionar şi reparaţii pentru cei care sunt în mod nedrept atacaţi, linşaţi, discreditaţi,  dar nu cere adoptarea unei legi a presei. “Raportul nu pune sub semnul întrebării libertatea presei. Abordarea nu spune nicidecum să…

  • Progresele din raportul MCV temei în susţinerea aderării la Schengen

    La conferinţa de presă susţinută duminică, 3 februarie, la Cotroceni, Traian Băsescu a afirmat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ANI, DNA, Parchetului General sunt menţionate în raport cu îmbunătăţiri ale activităţii, independenţă, consistenţă, forţă şi capacitatea de a-şi face treaba în orice condiţii politice. Din acest motiv, preşedintele a declarat că va susţine menţinerea pe agendă…