Categories
Articole Autorităţi şi instituţii publice Funcţionari publici Pensii

CCR. Funcţionarul public, femeie, poate solicita continuarea exercitării raportului de serviciu până la vârsta de 65 de ani!

Conform Codului administrativ raportul de serviciu încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, dacă persoana care are competenţa de numire în funcţia publică nu dispune prelungirea raportului de serviciu.

Categories
Administraţie publică centrală Administraţie publică locală Articole Autorităţi şi instituţii publice Funcţionari publici

Evaluarea funcționarilor publici. Legea 188/1999 a fost modificată și completată!

Încă de la început de carieră, orice funcționar public ar vrea să crească într-un an cât alți-n trei, precum Făt-Frumos din poveste. Unii angajați la stat – și nu puțini – aspiră să ajungă departe, de s-ar putea chiar în breasla înalților funcționari publici. Fiindcă nu-i puțin lucru să obții funcția de prefect, de secretar general într-un minister sau de inspector guvernamental (mai ales că multe simbrii din sectorul public au luat considerabil „în greutate”, de ceva vreme).

Categories
Articole Autorităţi şi instituţii publice Funcţionari publici

Statutul funcţionarului public a suferit modificări!

Legea privind statutul funcţionarilor publici a suferit unele modificări recente.

Astfel, în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 554  din data de 3 iulie 2018, a fost publicată Legea nr. 156 din 29 iunie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

Principalele modificări vizează în esență dispozițiile legale care reglementează înalţii funcţionari publici şi funcţionarii publici de conducere, cariera funcţionarilor publici, promovarea funcționarilor publici și evaluarea performanțelor profesionale, modificarea raporturilor de serviciu, suspendarea raporturilor de serviciu, pensionarea.

Categories
Articole Autorităţi şi instituţii publice

E legal ca evaluarea polițistului să se facă prin ordin al ministrului ?

justitie
În orice domeniu de activitate, angajații trebui să fie evaluați pentru a vedea dacă pregătirea lor corespunde cu cerințele postului pe care îl ocupă. De multe ori, cei care obțin calificative foarte bune la aceste evaluări reușesc în timp să urce pe scara profesională și să ocupe un post mai bine plătit.

În situația polițiștilor normele de lucru, de evaluare, de răspundere sau de promovare urmează reguli diferite față de alți angajați din alte domenii. În cazul acestora statutul polițistului prevede că metodologia privind evaluarea acestuia este stabilită prin ordin al ministrului administrației și internelor.