Tag: public

  • Atenţie la noile reguli din perioada stării de alertă!

    Hotărârea nr. 24/2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel naţional şi a măsurilor de prevenire şi control al infecţiilor, în contextul situaţiei epidemiologice generate de virusul SARS – CoV – 2 a fost publicată încă de vineri în Monitorul Oficial nr. 395/2020.

  • Va fi demarat un Program vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind gestionarea deşeurilor

    Gestionarea deșeurilor, cunoscută și ca managementul deșeurilor, se referă la educația privind colectarea, transportul, tratarea, reciclarea și depozitarea deșeurilor. De obicei, termenul se referă la materialele rezultate din activități umane și la reducerea efectului lor asupra sănătății oamenilor, a mediului, sau aspectului unui habitat. Gestionarea deșeurilor are ca scop și economisirea unor resurse naturale prin…

  • Modificarea legilor justiției a fost discutată de experţi!

    Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că, la sediul Ministerului Public, a avut loc o întrevedere oficială cu experți ai Comisiei Europene în cadrul misiunilor periodice de informare privind Mecanismul de Cooperare și Verificare, potrivit unui comunicat. Principalele teme abordate în cursul întrevederii au vizat aspecte privind înființarea Secţiei…

  • Exercitarea profesiilor de biolog, biochimist și chimist. Sunt acceptabile limitările legate de etate?

    Deși de-abia au debutat în viața profesională, unii cugetă deja, cu jind, la pensie. Alții, pasionați de activitatea lor, ar dori să amâne pe cât posibil despărțirea de profesie, prelungind pe cât posibil timpul petrecut „în câmpul muncii”. Nu-i rău, dacă pe angajat îl țin puterile… Numai să fie posibil și din punct de vedere…

  • Noutăți legislative privind contractele de achiziție publică

    Promovarea liberei concurenţe între operatorii economici, tratamentul egal, transparenţa, integritatea și folosirea eficientă a banului public ar trebui să fie principiile călăuzitoare pentru îndeplinirea cu succes a procedurilor de realizare a achizițiilor publice. Adeseori, legislația e pe cât de complexă, pe atât de schimbătoare. Acest lucru se aplică și-n materia achizițiilor publice! După cum se știe,…

  • Liberul acces la informaţiile publice sau protecţia datelor personale? Care drept prevalează?

    Când doi se ceartă, un al treilea va trebui să-i împace sau, dacă este competent, să spună de partea cui se înclină balanţa dreptăţii. Rolul celui de-al treilea şi-l asumă mediatorul sau completul de judecată. Însă, uneori, dreptatea se ascunde printre textele încâlcite de lege sau… legile aplicabile se bat cap în cap. Legile se…

  • Războiul cu fărădelegea continuă. O luptă excelent planificată este deseori… una câştigată!

    Paza straşnică trece primejdia rea! Însă, oricât ar fi paza de bună, ispita infracţională e mult prea puternică la unii indivizi, ce se vor remarca prin fapte de pomină mai drevreme sau mai târziu. Inventivitatea şi tenacitatea puse în slujba fărădelegii sfidează, uneori, cele mai sofisticate sisteme de protecţie a cetăţenilor şi organizaţiilor. Pe neaşteptate, oricine…

  • Introducerea votului obligatoriu

    Ioan Munteanu – deputatul PSD, a declarat, că a depus la Parlament un proiect de lege privind instituirea votului obligatoriu şi sancţionarea celor care nu merg la vot cu amendă între 500 şi 1000 de lei, arătând că aşteaptă opinia Consiliului Legislativ. El a apreciat că prin votul obligatoriu s-ar responsabiliza atât clasa politică, cât…

  • Şedinţele publice ale CC vor fi înregistrate

    Conform sistemului implementat de reprezentanţii instituţiei, în cadrul proiectului “Transparenţa actului de justiţie constituţională”, şedinţele publice ale Curţii Constituţionale vor fi înregistrate audio-video. Spaţiul sălii de şedinţe al CC este limitat şi nu este loc pentru toţi reprezentanţii mass-media de aceea s-a decis implementarea acestui sistem, de asemenea, urmând să aibă loc şi alegerile pentru noul…