Senatul României apreciază faptul că modernizarea normelor privind despăgubirea persoanelor prejudiciate de produsele cu defecte va consolida piaţa internă funcţională a bunurilor prin întărirea normelor Uniunii Europene privind siguranţa produselor, astfel asigurându-se un nivel mult mai ridicat de protecţie a consumatorilor.
Tag: protectia consumatorilor
Ordinul nr. 449/2022 prevede unele măsuri de informare a consumatorilor cu privire la soluţionarea alternativă a litigiilor.
Pentru a asigura accesul facil al consumatorilor la entitatea de soluţionare alternativă a litigiilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi la procedurile de soluţionare alternativă a litigiilor – procedurile SAL, în vederea soluţionării alternative a reclamaţiilor acestora, comercianţii au obligaţia să afişeze o plachetă informativă.
Comisia Europeană a adoptat o reformă a normelor actuale ale UE privind comercializarea la distanţă a serviciilor financiare de consum, care reglementează serviciile financiare vândute la distanţă.
Comisia Europeană şi autorităţile naţionale de protecţie a consumatorilor au publicat rezultatele unei verificări („sweep”) la nivelul UE a site-urilor web cu privire la recenziile online ale consumatorilor.
ANPC anunţă că încă 18 operatori economici, care administrau site-uri şi magazine cu vânzare directă şi care au anunţat reduceri speciale în cea mai activă perioadă din an, din acest punct de vedere, au fost controlaţi de Comandamentul Special Black Friday – înfiinţat pentru prima dată, în acest an de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) – pentru a se asigura că respectă prevederile legale în ceea ce priveşte reducerile şi promoţiile.
Centrul European al Consumatorilor România (ECC Romania) – direcție în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) care instrumentează și soluționează, pe cale amiabilă, reclamații transfrontaliere – a realizat o acțiune de informare a Pasagerilor pe Aeroportul Internațional Mihail Kogalniceanu din Constanța.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin privind unele măsuri de informare a consumatorilor şi consiliere a operatorilor economici.
A fost publicată o consultare publică cu privire la noua politică europeană de protecţie a consumatorilor.
Consultarea publică are ca obiectiv colectarea opiniilor părţilor interesate cu privire la patru iniţiative pe care Comisia Europeană intenţionează să le propună în 2020 și 2021 în cadrul politicii UE privind protecţia consumatorilor, după cum urmează:
În Monitorul Oficial nr. 488/2020 a fost publicată Hotărârea nr. 444/2020 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2017/2.394 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2017 privind cooperarea dintre autorităţile naţionale însărcinate să asigure respectarea legislaţiei în materie de protecţie a consumatorului şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2.006/2004.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatrilor (ANPC) continuă verificarea modului în care operatorii economici care îşi desfăşoară activitatea în şi în preajma pieţelor agroalimentare din ţară respectă legislaţia în vigoare şi depturile consumatorilor.