Tag-Archive for » programul Start-up Nation «

Ministrul pentru Mediul de Afaceri a anunţat că miercuri a fost finalizată “contractarea şi semnarea tuturor AFN-urilor (Ajutoare Financiare Nerambursabile) pe Start-up Nation”.

“Astăzi este o zi extrem de importantă, am finalizat contractarea şi semnarea tuturor AFN-urilor pe Start-up Nation. Discutăm de 19.200 de companii care au depus, dintre care vom finanţa anul acesta 8.700 de companii. Am contractat integral şi fondurile care ne-au fost alocate pe fonduri europene. Cred că foarte important de menţionat este că 45% din proiectele câştigătoare sunt antreprenori femei, 55% bărbaţi. Discutăm de peste 21 de mii de locuri de muncă care vor fi ocupate în proporţie de peste 75 % de tineri antreprenori  25% din proiectele câştigătoare sunt în mediul rural şi 75% în mediul urban”, a declarat ministrul în deschiderea şedinţei de Guvern.  Mai mult …

Beneficiarii programului Start-Up Nation, care au luat un credit-punte de la una dintre băncile partenere, pot începe implementarea proiectelor, însă cei care au optat pentru cerere de plată sau rambursare trebuie să aștepte rectificarea bugetară, moment în care creditele de angajament se vor transforma în credite bugetare, a declarat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

Ministrul a mai declarat: “Din punctul meu de vedere, al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și al Guvernului, au fost discuții pentru partea de credite de angajament să fie transformate în credite bugetare în conformitate cu gradul de contractare pe care îl avem. Vă pot spune că discuțiile cu Finanțele au decurs bine și ne-au asigurat de buna desfășurare a programului Start-Up Nation, ca să nu existe niciun fel de dubii în acest sens”.

Termenul limită pentru înscrierea în programul Start-up Nation a fost prelungit până la data de 28 iulie 2017, a anunțat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat dă curs solicitării mediului de afaceri privind prelungirea termenului limita pentru înscrierea în programul Start-up Nation.

Astfel, antreprenorii interesați de înscrierea în program pot depune dosarele online ca și până acum, până la data de 28.07.2017, ora 20.00.

Programul Start-Up Nation devine activ pe data de 15 iunie, la ora 10:00, are o alocare de 1,7 miliarde lei, din surse bugetare naționale și fonduri europene, iar suma pe care un beneficiar o poate obține este de maxim 200.000 de lei.

Obiectivul principal al programului îl constituie stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii, îmbunătățirea performanțelor economice ale start-up-urilor și facilitarea accesului acestora la finanțare.

Anul acesta, prin programul StartUp Nation se estimează finanțarea a 10.000 de start-up-uri, care vor crea cel puțin 10.000 de noi locuri de muncă.

Din 15 iunie, programul guvernamental Start-up Nation va fi operabil, a declarat ministrul pentru Mediul de Afaceri.

Cine poate să acceseze banii?

Potrivit ştirilor juridice, pentru accesarea programului România Startup Nation, firmele solicitante trebuie să îndeplinească mai multe condiţii, dintre care, pe cele mai importante le enumărăm mai jos:

– Sunt SRL-D, SRL sau cooperaţii;
– Sunt înfiinţate după data intrării în vigoare a OUG-ului 10/30.01.2017;
– Nu au datorii la bugetul general consolidat şi la bugetele locale; Mai mult …

Antreprenorii vor primi finanţare prin programul Start-up Nation începând cu luna iunie, iar proiectele vor fi evaluate online.

Programul Start-up Nation, prin care IMM-urile nou-înfiinţate urmează să primească de la stat ajutor nerambursabil de până la 200.000 de lei, a fost aprobat de Parlament. Totuşi, acesta a suferit mai multe modificări faţă de varianta iniţială propusă de Guvern.

Forma actuală a  programului Start-up Nation are la baza o consultare extinsă cu mediul de afaceri din care au rezultat multe mecanisme  şi beneficii  noi faţă de forma iniţială a proiectului, care vin în sprijinul beneficiarilor“, susţine Alexandru Petrescu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat. În primul rând, s-a redus numărul de locuri de muncă pe care un anteprenor trebuie să le creeze, de la două la unul singur, iar perioada în care acesta va fi obligatoriu angajat a scăzut de la trei la doi ani. Măsura a fost explicată în Comisia de industrii şi servicii prin efortul pe care antreprenorii ar fi trebuit să-l facă cu plata salariilor.