Tag-Archive for » Programul de Guvernare «

guvernAstăzi, Guvernul a luat noi măsuri pentru realizarea investiţiilor finanţate din fonduri publice în educaţie şi sănătate, o serie de facilităţi pentru atragerea specialiştilor în aceste domenii şi în cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi pentru a încuraja încadrarea în muncă a şomerilor, printr-o Ordonanţă de urgenţă.

Actul normativ adoptat pune în aplicare măsuri asumate prin Programul de Guvernare, urmând să fie incluse la finanţare în bugetul pentru acest an.

Programul naţional de dezvoltare locală a fost extins cu 9500 de obiective de investiţii, majoritatea în domeniul educaţiei. Prin urmare, Executivul a extins categoriile de investiţii care pot fi finanţate în cadrul Programului naţional de dezvoltare locală, punându-se mai mult accent pe domeniile învăţământ şi sănătate. Mai mult …