Tag: profesor

  • Profesorii nu mai pot preda la orice clasă îşi doresc

    Noul an şcolar vine cu schimbări în educaţie. Pe lângă manuale gratuite pentru clasele XI-XII, navetă decontată sau schimbări de directori în toate unităţile de învăţământ, se modifică şi codul etic. Noile prevederi ale codului etic pentru cadrele didactice interzic acestora să predea la clasa unde este elev propriul copil. Astfel, profesorul va putea fi…

  • Salarii mai mari pentru bugetari

    Aproximativ 650 de mii de funcţionari publici din ministere, profesori, medici, dar şi angajaţi din apărare, vor beneficia de salarii mai mari, începând cu 1 august. Salariile majorate vor fi încasate în septembrie. Impactul acestei creșteri salariale este de 870 de milioane de lei. Salariile bugetarilor se vor majora din nou în ianuarie 2017, iar…

  • MENCȘ va analiza observațiile privind persoanele care vor compune noul CNATDCU

    În cadrul unui interviu, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a declarat că va analiza fiecare observație pe care o va primi asupra persoanelor selectate pentru a compune comisiile de specialitate ale Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare. Declaraţia vine ca urmare față de o luare de poziție de sâmbătă a…

  • Raportul ”Cunoaşterea UE în şcoli” a fost adoptat de Parlamentul European

    Parlamentul European a adoptat raportul intitulat „Cunoaşterea UE în şcoli” (Learning EU @ school) elaborat de europarlamentarul român Damian Drăghici, prin care se propune introducerea unei dimensiuni europene în educaţie, important pentru a restabili încrederea în Uniunea Europeană. Astfel, documentul încurajează statele membre să transmită cât mai multe informaţii despre UE atât elevilor cât şi profesorilor, dar…

  • Când are loc înscrierea copiilor în învățământul primar și în ce condiții ?

    Fiecare părinte își dorește ca odrasla sa să aibă șansa de a învăța la o școală bună, cu profesori de excepție, sens în care face orice sacrificiu pentru îndeplinirea acestui vis. Este bine cunoscut faptul că au prioritate la înscriere într-o anumită școală elevii care au domiciliul sau reședința în raza acelei unități școlare. Pentru…

  • FSLI cere salarii mai mari pentru profesori

    Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, care reprezintă drepturile şi interesele a peste 178.000 de salariaţi din învăţământul preuniversitar, consideră că noua lege de salarizare unitară trebuie să elimine actualele inechităţi şi dezechilibre în ceea ce priveşte salarizarea personalului din sectorul public. O lege de salarizare construită plecând de la principii corecte presupune ca fiecare categorie…

  • Proiect: Pensii speciale acordate profesorilor din învăţământul preuniversitar

    Conform unui proiect depus la Parlament, profesorii din învăţământul preuniversitar, cu o vechime de 30 de ani în învăţământ, vor putea beneficia, la împlinirea vârstei legale de pensionare, de pensie de serviciu în cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni. Astfel, potrivit  articolului unic se stabileşte că “personalul didactic de predare, de conducere,…

  • Proiectul pe marginea legii salarizării, înaintat Ministerului Muncii

    Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a anunțat că a înaintat Ministerului Muncii un proiect pe marginea legii salarizării. Proiectul prevede creșterea salariilor profesorilor debutanți cu 70% și un maximum de 177% pentru lectorii și șefii de lucrări din învățământul universitar. “Această creștere de 177 % este un maxim care se propune pentru lectorii și șefii de lucrări…

  • Norme metodologice privind decontarea cheltuielilor cadrelor didactice care fac naveta

    Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, normele metodologice privind decontarea cheltuielilor cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat pentru naveta la şi de la locul de muncă. Decontarea cheltuielilor pentru navetă la şi de la locul de muncă este destinată cadrelor didactice şi personalului didactic auxiliar care nu dispun de locuinţă…

  • Inspectorii şcolari propun mai multe măsuri care să fie cuprinse într-o nouă lege a Educaţiei

    Şefii de inspectorate şcolare din Regiunea de Nord-Vest propun Ministerului Educaţiei mai multe măsuri care să fie cuprinse într-o nouă lege a Educaţiei. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj transmis după Conferinţa Regională a Inspectorilor Şcolari Generali din Regiunea de Nord-Vest, o nouă lege a Educaţiei trebuie să ţină cont de finanţarea adecvată…