Tag: produs intern brut

  • Economia a stagnat!

    Marea majoritate a statelor membre UE au înregistrat o creştere economică în primul trimestru al acestui an comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, excepţie făcând România, a cărei economie a stagnat, şi Estonia, care a înregistrat o uşoară contracţie (minus 0,1%), arată datele publicate de Eurostat. Atât în Uniunea Europeană cât şi în zona…

  • FMI preconizează o creştere a economiei româneşti de 5% în 2018

    Fără o modificare a politicilor actuale, creşterea economiei româneşti va deveni din ce în ce mai fragilă şi în acest sens Fondul Monetar Internaţional susţine că opţiunea cea mai bună este o combinaţie între moderarea politicii fiscale şi înăsprirea politicii monetare, se arată în documentul publicat vineri de FMI la sfârşitul consultărilor cu România în…

  • Cresc alocațiile pentru copii! Vezi cu cât!

    „Copiii sunt mesajele vii pe care le trimitem unor vremuri ce nu le vom vedea.” (John Whitehead)  Orice stat își protejează viitorul, asigurând copiilor condiții pentru a crește și a se putea dezvolta în condiții decente. Din păcate, la noi 8% dintre copii trăiesc cu mai puțin de 15 lei pe zi, astfel încât ocupăm…