-
Procedura de control al activităţii desfăşurate de aparatul propriu al Ministerului Finanțelor
Ordinul nr. 2507/2023 prevede aprobarea Procedurii de control al activităţii desfăşurate de aparatul propriu şi de entităţile aflate în subordinea, sub autoritatea şi în administrarea Ministerului Finanţelor. Procedura reglementează modul de organizare, desfăşurare, finalizare, valorificare a acţiunilor de control şi de monitorizare a măsurilor dispuse prin actele de control, funcţiile, tipurile şi metodele de control,…
-
UE. Procedurile privind impozitul reținut la sursă vor fi mai eficiente
Comisia Europeană a propus noi norme care vor face ca procedurile privind impozitul reținut la sursă în UE să devină mai eficiente și mai sigure pentru investitori, pentru intermediarii financiari (de exemplu, bănci) și pentru administrațiile fiscale ale statelor membre.
-
Procedura privind emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate
Procedura privind emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate a fost aprobată de Ordinul nr. 1178/2023. Organul fiscal competent pentru emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate este Ministerul Finanţelor.
-
Vom avea proceduri de accesare mai simple ale fondurilor europene
Guvernul a aprobat în ședința de astăzi o serie de acte normative care sprijină implementarea proiectelor de infrastructură finanțate din bani europeni și asigură dezvoltarea sistemului informatic de gestionare a fondurilor europene.
-
ÎCCJ. Sunt suspendate de drept căile de atac declarate de debitorul societate de asigurare faţă de care s-a deschis procedura falimentului?
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu soluţionarea recursului în interesul legii ce vizează o dispoziţie din Legea nr. 85/2014. Recursul în interesul legii vizează următoarea problemă de drept: “Sunt suspendate de drept, în condiţiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă,…
-
Modificări privind procedura de acordare a autorizaţiilor pentru cercetarea arheologică
Ordinul nr. 3444/2022 prevede modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului culturii şi patrimoniului naţional nr. 2.562/2010 privind aprobarea Procedurii de acordare a autorizaţiilor pentru cercetarea arheologică.
-
Procedura privind aprobarea planurilor de investiţii ale operatorilor de distribuţie a energiei electrice
Ordinul nr. 98/2022 prevede aprobarea Procedurii privind fundamentarea şi aprobarea planurilor de dezvoltare şi de investiţii ale operatorului de transport şi de sistem şi ale operatorilor de distribuţie a energiei electrice.
-
A fost aprobată Procedura privind participanţii Fondului de compensare a investitorilor
A fost aprobată Procedura nr. 1/2022 privind participanţii Fondului de compensare a investitorilor, determinarea şi plata obligaţiilor la fond (PP1(1) – 2022).
-
ÎCCJ. Competenţele Guvernului în numirea unor funcţii
ÎCCJ a fost sesizată cu soluţionarea unui chestiuni de drept având în vedere practica judiciară neunitară.
-
Modificări ale procedurii privind încasarea redevenţei obţinute din activităţi de exploatare a resurselor la suprafaţă ale statului
În Monitorul Oficial nr. 258/2022 a fost publicat Ordinul nr. 328/2022 privind aplicarea prevederilor art. 7 alin. (4) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 70/2022 pentru aprobarea Procedurii privind încasarea redevenţei obţinute prin concesionare din activităţi de exploatare a resurselor la suprafaţă ale statului şi a apelor minerale naturale carbogazoase sau necarbogazoase.