Categories
Alegeri Ştiri

Modelul certificatului doveditor al alegerii primarilor a fost aprobat

A fost aprobat modelul certificatului doveditor al alegerii consilierilor, primarilor şi a preşedinţilor consiliilor judeţene.

În Monitorul Oficial nr. 87872020 a fost publicată Hotărârea nr.14/2020 pentru aprobarea modelului certificatului doveditor al alegerii consilierilor, primarilor şi a preşedinţilor consiliilor judeţene.

Categories
Articole Autorităţi şi instituţii publice Funcţionari publici

Cazuri de incompatibilitate în cazul consilierilor locali

Incompatibilităţile reflectă acele situaţii în care un oficial public exercită mai multe funcţii în acelaşi timp, deşi este interzis de lege.

Incompatibilităţile privind demnităţile publice şi funcţiile publice sunt cele reglementate de Constituţie, de legea aplicabilă autorităţii sau instituţiei publice în care persoanele ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică îşi desfăşoară activitatea, precum şi de dispoziţiile prezentului titlu.

Categories
Ştiri Transporturi

Vom avea un nou aeroport în România!

Vești importante pentru toți românii. Vom avea un nou aeroport în România. Anunțul a fost făcut de primarul orașului Brașov a declarat că se lucrează la construcţia Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav.

„Proiectul privind construcţia aeroportului se derulează acum, este în execuţie, se lucrează la diferite faze. S-au făcut licitaţiile pentru terminal, a fost o adjudecare, însă o companie din Bucureşti (asociaţia Asocierea Bog’Art – UTI Grup – UTY Facility Management, n.r.) a contestat. Să sperăm că după ce se termină cu contestaţiile, se va trece la faza de execuţie a terminalului de la aeroport”, a declarat primarul Braşovului.

Categories
Administraţie publică locală Articole Autorităţi şi instituţii publice Persoane juridice. Societăţi Piaţa muncii Protecţie socială Social

Dreptul la ajutor social poate fi pierdut cu ușurință: prin simplul refuz al unui loc de muncă!

Se spune că „munca îl înnobilează pe om”. Totuși, unora dintre noi numai la noblețe și înnobilare nu le stau gândurile! Nici munca nu-i prea încântă.

Ba, mai mult, există indivizi care caută să culeagă de unde n-au semănat și să se înfrupte din roadele muncii altora. Când îi întrebi, aceștia se declară, cu falsă amărăciune, „inapți de muncă”, de efort, dar la auzul cuvântului „angajare” o rup la fugă cu o vigoare surprinzătoare, demnă de atletul ce deține recordul mondial la proba de 100 de metri.

Categories
Autorităţi şi instituţii publice Ştiri Taxe/Impozite

Instituirea unei taxe de mediu pentru zona centrală a capitalei nu este o prioritate

Primarul Capitalei spune că municipalitatea nu are încă în plan instituirea unei taxe de mediu pentru zona centrală a oraşului, fiind de părere că, deşi această taxa s-ar impune, Bucureştiul nu este încă pregătit.

Primarul a adăugat că, pentru compensarea lipsei acestei taxe, Primăria Capitalei încearcă să instituie alte măsuri, precum crearea pistelor de biciclete sau promovarea folosirii transportului în comun prin achiziţionarea de autobuze, troleibuze şi tramvaie electrice.

Categories
Administraţie publică locală Articole Autorităţi şi instituţii publice

Hotărârile instanței prin care este validată sau invalidată alegerea unui primar pot fi atacate?

În fiecare an electoral auzim de la candidați promisiuni care mai de care, sperăm că măcar o parte dintre ele se vor materializa și, pentru că speranța moare ultima, mergem la vot. După ce sunt aleși prin vot democratic, primarii trebuie să fie întâi proaspăt unși în funcție și abia apoi se apucă de treabă, pentru că ar trebui să pună în practică tot ceea ce au promis electoratului.

Tocmai procedura de validare a primarului a făcut obiectul sesizării ÎCCJ care a fost chemată să precizeze tipul hotărârii, modul de executare și căile de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în cauze ce au ca obiect validarea sau invalidarea alegerii primarilor.

Categories
Articole Dreptul proprietăţii

Titlu de proprietate emis în baza legii 18/1991. Când trebuie să își stabilească proprietarul domiciliul în localitatea unde se află terenul?

justitie11
Reconstituirea dreptului de proprietate în baza legii 18/1991 s-a făcut la cererea celor interesați urmând procedura instituită de legiuitor. Au rămas la dispoziția comisiei de stabilire a dreptului de proprietate terenurile din extravilan aduse sau preluate în orice alt mod în patrimoniul cooperativei agricole de producție de la cooperatori sau de la alte persoane care au decedat și nu au moștenitori și terenurile pentru care nu s-au formulat cereri de restituire.

Terenurile cooperativei agricole de producție care nu sunt atribuite și cele extravilane proprietatea statului aflate în folosința cooperativei rămân la dispoziția comisiei și vor fi atribuite altor persoane îndreptățite.

Categories
Articole Social

De la 1 aprilie 2018 se modifică sistemul ajutoarelor sociale! Și nu e păcăleală…

venit-minim-incluziune
Este binecunoscut că ziua de 1 aprilie este considerată a fi ziua păcălelilor în majoritatea țărilor lumii. Originea acestei zile este legată de schimbarea calendarului iulian cu cel gregorian. În vechiul calendar Anul Nou se sărbătorea pe 1 aprilie în loc de 1 ianuarie. În 1582 calendarul gregorian a fost schimbat și oamenilor le-a fost greu să se adapteze cu noile reguli. Astfel, mulți din obișnuință sărbătoreau noul an la 1 aprilie și erau numiți de restul nebuni de aprilie. În timp, felicitările trimise pentru Anul Nou la 1 aprilie au devenit farse care erau însoțite uneori de cadouri hazlii.

Legiuitorul a decis ca la 1 aprilie 2018 să intre în vigoare Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune care a fost publicată în Monitorul Oficial 882/2016. Ținând cont de importanța acestui act normativ, cu siguranță nu se încadrează în categoria păcălelilor specifice acestei zile. Până la începutul lunii ianuarie 2017, vor fi elaborate și normele de aplicare ale acestei legi.

Categories
Administraţie publică locală Articole

Cu sau fără suspendare, mandatul de primar dispare?

justitie3
Odată instalați în funcție unii dintre aleșii locali par să uite scopul pentru care au fost învestiți de alegători cu funcția de consilier local, județean, primar sau președinte al consiliului județean. Promisiunile electorale dispar ca baloanele de săpun și tentația îmbogățirii pe căi ilicite îi aduce pe mulți dintre aceștia în situația de fi condamnați de către instanțele de judecată.

Condamnarea vine la pachet cu pierderea mandatului, doar dacă este însoțită de privarea de libertate a alesului local care este pronunțată printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Practic, în prezent, legea permite ca cei care sunt condamnați la o pedeapsă cu suspendarea executării pedepsei să își poată continua nestingheriți mandatul ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.

Categories
Administraţie publică centrală Administraţie publică locală Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Ocuparea funcţiilor de conducere din administraţia locală pe baza “încrederii personale”

omul-de-afaceri--invinuit-in-dosarul-de-coruptie-de-la-primaria-chisinau--in-arest-la-domiciliu-1402916910
Senatorul independent Andrei Voloşevici a depus la Senat o iniţiativă legislativă prin care propune ca ocuparea funcţiilor de conducere din administraţia locală şi centrală, dar şi din ministere să se facă pe baza “încrederii personale”.

Iniţiatorul proiectului de lege spune că şi-ar dori ca primarii, după ce şi-au câştigat mandatele, să îşi aleagă oamenii din subordine cu care să lucreze după un criteriu “clar şi subiectiv, dar legat de profesionalismul oamenilor” în care au încredere.

Senatorul independent Andrei Voloşevici intenţionează să schimbe radical procesul de numire în funcţii de conducere, asta după ce s-a lovit de nenumărate “blocaje” în perioada în care era primar.