Tag: Prima casă

  • Fondul Naţional de Garantare a Creditelor are un nou site

    Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a lansat un nou site, o platformă modernă de comunicare şi informare pentru potenţialii beneficiari, informează, miercuri, instituţia. „Lansat la începutul acestui an, noul site www.fngcimm.ro reprezintă unul din elementele cheie din strategia de repoziţionare a Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru…

  • Au scăzut fondurile acordate programului “Prima Casă” pentru anul 2018

    Se anunță un an greu pentru cei ce vor să cumpere locuinţă cu ajutorul programului Prima Casă. Statul dă cu jumătate de miliard de lei mai puţin pentru garantarea împrumuturilor, aşa că doritorii trebuie să aibă dosarele bine pregătite, ca să fie siguri că băncile le analizează în timp util, înainte să se termine fondurile.…

  • Au fost redistribuite 22 de milioane de lei în cadrul Progamului “Prima Casă”

    Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a redistribuit 22 de milioane de lei din plafonul anului 2017, în cadrul Programului ‘Prima Casă, iar în primele 11 luni au fost semnate contracte de garantare de peste două miliarde de lei, se arată într-un comunicat de presă al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM). Persoanele fizice…

  • Cum se va desfăşura Programul “Prima Casă” în anul 2018?

    Programul Prima casă a fost implementat la nivelul anului 2009, într-un context în care fluxurile specifice tranzacţiilor pe piaţa imobiliară erau blocate deoarece persoanele fizice se confruntau cu dificultăţi în accesarea unui credit de investiţii imobiliare destinat achiziţionării unei locuinţe, dificultăţi care se datorau în principal lipsei garanţiilor solicitate de instituţiile de credit conform normelor…

  • Programul „Prima casă” va avea un buget de două miliarde de lei

    Programul „Prima casă” va avea un buget de două miliarde de lei, anul viitor, potrivit unui proiect publicat în dezbatere de Ministerul Finanţelor Publice (MFP). „Având în vedere strategia programului Prima casă, se propune ca pentru anul 2018, să fie aprobată alocarea unui plafon al garanţiilor care pot fi emise potrivit art. 1 alin. (3)…

  • Noi condiţii vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie cu privire la programul “Prima Casă”

    Începând cu 1 ianuarie 2018 vor intra în vigoare procedura și criteriile de evaluare anuală a modului de utilizare a plafoanelor de garantare de către finanțatorii participanți în cadrul programului „Prima casă”. Procedura a fost aprobată prin Ordin al ministrului Finanțelor Publice. Stabilirea criteriilor în baza cărora se realizează evaluarea anuală a finanțatorilor participanți în…

  • Condiţiile de accesare a programului “Prima casa” vor fi revizuite

    Banca Națională a României consideră utilă revizuirea condițiilor de accesare a programului „Prima Casă”, în sensul orientării către debitorii cu un venit salarial sub un plafon prestabilit, care urmăresc să își achiziționeze o locuință sub o valoare reglementată și în condițiile unui grad de îndatorare sustenabil, potrivit Raportului asupra stabilității financiare.

  • Programul Prima Casă a facilitat achiziţia a peste 200.000 de locuinţe

    Programul Prima Casă a facilitat, începând din 2009, achiziția sau construcția a peste 200.000 de locuințe, mecanismul fiind chiar și la 8 ani de la lansare atractiv din cauza avansului foarte redus, de numai 5%. Doar 127 dintre locuințele finanțate prin Prima Casă au fost până în prezent vândute prin executare silită de către ANAF…

  • Au fost aduse completări şi modificări programului “Prima Casă”

    Programul “Prima Casă” a fost şi este programul cel mai râvnit de către români. Potrivit noutăţilor legislative, recent au fost aduse unele modificări şi completări programului. În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 816 din data de 16 octombrie 2017, a fost publicat Ordinul nr. 2644/2017 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului finanțelor publice…

  • Banii pentru “Prima Casă” ar putea fi deblocaţi în cursul lunii octombrie

    Ministerul Finanțelor Publice urmează să decidă asupra redistribuirii de sume între plafoanele de garanții pentru programul Prima Casa, în cursul lunii octombrie. Ministrul Finanţelor a declarat: “În baza unei analize a Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), Ministerul Finanțelor Publice urmează să decidă asupra redistribuirii de sume între plafoanele de garanții pentru…