Tag: prescripţie

  • Modul defectuos de efectuare a unei anchete determină CEDO la condamnarea României

    Pare că în atâția ani de zile nu ne-am învățat lecția și perseverăm în greșeli care sunt sancționate dur de CEDO de câte ori aceasta este sesizată. Nici costurile uriașe pe care le suportăm din propriile buzunare, nici faptul că aceste condamnări vin pe fondul unei pasivități manifestate de organele statului fie în cadrul anchetelor,…

  • E legal să nu fie soluționată acțiunea civilă în procesul penal dacă a intervenit prescripția răspunderii penale ?

    Codul de procedură penală este pe departe campion în materie de excepții de neconstituționalitate ridicate și admise de CCR. De la apariție și până azi a depășit 20 de excepții admise, fapt ce arată graba cu care a fost elaborat fără să fie luate în calcul conexiunile cu alte prevederi legale. Șirul excepțiilor de neconstituționalitate…

  • Prescripţia acţiunii în despăgubiri în cazul unui accident de circulaţie

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra unei chestiuni de drept ce prevede data de la care curge prescripţia acţiunii în despăgubiri în cazul unui accident de circulaţie. Coloborând dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 şi art. 998-999 C.civil  data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a…

  • Membrii comisiei au respins proiectul de lege care interzice publicitatea medicamentelor

    Potrivit declaraţiilor preşedintelui Comisiei pentru Sănătate, Corneliu Buicu, membrii comisiei au respins legea prin care publicitatea explicită la televizor şi la radio pentru medicamente este interzisă, fiind permisă în alte medii la medicamente eliberate fără prescripţie. “Cererea de reexaminare a preşedintelui a fost acceptată, iar proiectul de lege a fost respins. Noi am fost consecvenţi,…

  • Statul obligat să achite dobânzi penalizatoare pentru plata cu întârziere a salariilor

    Criza economică a lovit fără milă, indiferent că erai angajat la stat sau la patron. Bugetarii au crezut că vor trece mai ușor peste valul crizei și că statul le va achita la timp salariile datorate, sporurile și alte drepturi ce li se cuveneau. În timp, au constatat că în ziua de salariu nu li…

  • Aprobarea Criteriilor de evaluare a tehnologiilor medicale

    Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin privind aprobarea Criteriilor de evaluare a tehnologiilor medicale, a documentaţiei care trebuie depusă de solicitanţi, a instrumentelor metodologice utilizate în procesul de evaluare privind includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau…

  • Se prescriu sau nu infracţiunile de omor?

    Potrivit ultimelor noutăţi legislative, Curtea Constituţională a decis că art. 125 din Codul Penal prin care a fost înlăturată prescripţia răspunderii penale pentru omor este constituţional. Astfel, potrivit deciziei luate de CCR, torţionarilor nu li se va aplica prescripţia infracţiunilor comise. Prin Legea 27/2012 de modificare şi completare a Codului Penal, publicată în Monitorul Oficial…

  • Înlăturarea prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunile de omor

    Excepţia ridicată de Nicolae Jr. Trebuian, care a contestat constituţionalitatea dispoziţiilor art.125 alin.3 din Codul penal, a fost discutată de Curtea Constituţională a României (CCR) în şedinţa publică din 24 septembrie, şi urmează să se pronunţe la 15 octombrie asupra excepţiei de neconstituţionalitate privind înlăturarea prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunile de omor. Excepţia face referire la Legea 27/2012…