Tag: premier

  • Regulamentul Camerei Deputaţilor va fi modificat

    Secretarul Camerei Deputaţilor, Nicolae Mircovici a informat că Regulamentul Camerei Deputaţilor urmează să fie modificat pentru a reglementa ce se întâmplă în situaţia în care Camera respinge o cerere a procurorului de începerea urmăririi penale, cum s-a întâmplat în cazul premierului Victor Ponta. Acesta a precizat că, la şedinţa Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, a fost hotărât ca,…

  • Decretele privind demisiile lui Chiţoiu şi Gerea – publicate în MO

    În  Monitorul Oficial au fost publicate decretele semnate de Traian Băsescu prin care ia act de demisiile liberalilor Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea din funcţiile de ministru al Finanţelor Publice, respectiv, al Economiei. Totodată, au fost publicate şi 2 decrete prin care care ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, preia interimatul la Ministerul Economiei, iar…