Tag: poluare

  • România ar putea fi sancţionată din cauza poluării aerului

    Comisia Europeană va decide dacă lansează ori nu procedurile de sancţionare a celor nouă state membre UE, printre care se numără şi România, evaluate în privinţa măsurilor de îmbunătăţire a calităţii aerului în zone urbane. Membrii Comisiei Europene vor decide miercuri eventualele sancţiuni, care ar urma să fie comunicate public joi, au declarat surse din…

  • Garda Naţională de Mediu a aplicat aproape 2000 de amenzi în anul 2017

    Garda Națională de Mediu (GNM) a aplicat, în anul 2017, aproape 2.000 de amenzi, în valoare totală de peste 39 de milioane de lei, și a formulat 54 de sesizări penale în urma controalelor efectuate. De asemenea, comisarii din întreaga țară au investigat peste două sute de poluări accidentale. Garda Națională de Mediu a prezentat…

  • Se pregătesc programe pentru reducerea poluării

    Ministerul Mediului pregătește o serie de programe destinate reducerii poluării, printre care se află achiziția de mașini electrice, iar din anul următor a bicicletelor electric. Ministrul a declarat: “Măsurile pe care le ia Ministerul Mediului, prin Fondul pentru Mediu, Administrația Națională de Meteorologie, Garda Națională de Mediu, duc exact în direcția diminuării emisiilor cu efect…

  • Taxa auto de poluare și timbrul de mediu se vor restitui pe cale administrativă

    Decizia legiuitorului de a restitui banii românilor care au achitat taxa auto de poluare și cea privind timbrul de mediu, nu a venit dintr-un impuls de generozitate și din dorința de a îndrepta o greșeală. Impulsul a venit de la Curtea Europeană de Justiție care a stabilit că modul în care statul român înțelege să…

  • UE a introdus noi limite de poluare!

    Uniunea Europeana a introdus noi limite de poluare pentru emisiile de substante toxice ale termocentralelor pe baza de carbune, gaz, pacura si alti combustibili fosili, precum si ale platformelor petroliere marine. Acestea au la dispozitie patru ani sa investeasca in modernizarea sistemelor de purificare a gazelor de ardere si a apelor reziduale, pentru ca pana…

  • Eliminarea taxei de mediu va duce la urmări grave asupra mediului şi a sănătăţii populaţiei

    În urma adoptării de Camera Deputaţilor a proiectului de lege care prevede eliminarea a peste 100 de taxe nefiscale, printre care şi timbrul de mediu, APIA a emis un comunicat conform căreia precizează că eliminarea timbrului de mediu va afecta, în special, oraşele mari, unde se va mări numărul automobilelor vechi şi, prin urmare, va…

  • Efectele negative ale eliminării timbrului de mediu

    Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, eliminarea timbrului de mediu va genera efecte negative în piaţa auto, generând creşterea numărului de autovehicule vechi şi poluante. “Timbrul de mediu este un instrument de politică economică de importanţă crucială pentru ramură economică pe care o reprezentăm. Expertiza membrilor şi specialiştilor noştri, precum şi…

  • OACI a adoptat acordul cu privire la limitarea emisiilor de carbon

    În şedinţa din 6 octombrie, statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile au adoptat un acord cu privire la limitarea emisiilor de carbon. În urma adoptării unui astfel de acord, transportul aerian devine primul sector din lume care se angajează în lupta împotriva modificărilor climatice. Acordul adoptat include o fază voluntară între anii 2021…

  • Noi măsuri pentru prevenirea şi reducerea poluării aerului

    În cadrul şedinţei din 6 octombrie, Executivul a adoptat o serie de măsuri pentru prevenirea şi reducerea poluării aerului. Astfel, proiectul de lege include prevederi şi noi cerinţei tehnice pentru operatorii economici din domeniu, care au scopul să limiteze cantităţile de vapori de benzină emişi în atmosferă în timpul depozitării, încărcării, descărcării şi distribuţiei acestui…

  • Împrumut de 48 milioane euro de la BIRD pentru controlul integrat al poluării cu nutrienţi

    Guvernul a informat că România va împrumuta 48 milioane euro de la BIRD pentru finanţarea unui proiect cu privire la controlul integrat al poluării cu nutrienţi, în vederea alinierii la cerinţele Directivei UE a nitraţilor de protejare a calităţii apei prin prevenirea poluării apelor subterane. Astfel, actul normativ va cuprinde atât investiţii la nivel de comunităţi locale…