Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală.
Textul de lege criticat are următorul cuprins: “(2) Nu pot fi atacate cu recurs în casaţie: [. . .] e) soluţiile pronunţate cu privire la infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;”.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă, în cazul infracţiunii de abandon de familie, prevăzută în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, prin sintagma „săvârşirea faptei” prevăzută de dispoziţiile art. 296 din Codul de procedură penală (relevantă pentru calcularea termenului de introducere a plângerii prealabile) se înţelege „data încetării inacţiunii” (data „epuizării” infracţiunii de abandon de familie) sau „data consumării infracţiunii” (expirarea perioadei de 3 luni pe durata căreia autorul a rămas în pasivitate)”.
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în conformitate cu art. 340 alin. (1) raportat la art. 336 alin. (1) C. proc. pen., admisibilitatea plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată presupune existenţa unui interes legitim particularizat, concret, actual şi determinat, care să justifice intervenţia procedurală a persoanei în raport cu soluţia dispusă de procuror. În consecinţă, plângerea împotriva soluţiei de clasare dispusă de procuror prin ordonanţă este inadmisibilă, dacă soluţia de clasare nu priveşte persoana care a formulat plângerea şi nu produce efecte asupra sa, neexistând nicio vătămare a unui interes legitim al acesteia.
În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală. Iar fapta care a adus o vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai de către una dintre ele.
Art. 157 alin. 3) C. penal prevede că fapta atrage răspunderea penală a tuturor persoanelor fizice sau juridice care au participat la săvârşirea acesteia, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai cu privire la una dintre acestea.
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că legiuitorul a conferit organului de soluţionare a contestaţiei administrative un drept de apreciere asupra oportunităţii adoptării măsurii de suspendare, cu obligaţia acestuia de a motiva soluţia respectivă. Simplul fapt al sesizării organelor de urmărire penală nu echivalează cu dovedirea existenţei indiciilor de săvârşire a unei infracţiuni. În speţă, nu s-a probat existenţa indiciilor de săvârşire a unei infracţiuni, în condiţiile în care în perioada de timp scursă de la data formulării plângerilor penale (în anii 2009 şi 2010) şi până în prezent (februarie 2018), bănuiala existenţei unor fapte de natură penală nu a fost confirmată prin începerea urmăririi penale.
Legea contenciosului administrativ, potrivit ultimelor noutăţi legislative a suferit unele modificări. Astfel, Legea nr. 212/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 658/2018 a modificat şi completatLegea nr. 554/2004.
Conform noilor modificări, actul administrativ va avea următoarea definiție: actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridic.
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 600 din data de 13 iulie 2018, a fost publicată Procedura din 03.07.2018, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal – ANSPDCP.
Prezenta procedură urmează a fi aplicată numai în cadrul activității de soluționare a plângerilor care intră în competența compartimentului/compartimentelor de specialitate cu atribuții în acest sens, conform Regulamentului de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
Contravenţiile sunt cele mai întâlnite fapte sancţionate de către agenţii constatatori. OUG nr. 195/2002 reglemetează circulaţia pe drumurile publice iar un întreg capitol prevede răspunderea contravenţională.
Conform art. 118 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.
Atunci când practica instanțelor de judecată este neunitară se impune cu necesitate sesizarea ÎCCJ pentru a stabili modul de interpretare și aplicare a unui text de lege în scopul evitării pronunțării unor hotărâri contradictorii.
ÎCCJ a fost chemată să stabilească dacă judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul penitenciarului a cărui administrație a dispus măsuri care ar fi îngrădit exercitarea drepturilor persoanei condamnate este sau nu competent să soluționeze pe fond plângerea formulată, chiar dacă ulterior aceasta a fost transferată definitiv sau temporar.
Procedura de confiscare sau de desfiinţare a unui înscris în cazul clasării este reglementată de Codul de procedură penală.
Art. 549 indice 1 alin. 1 ) C. procedură penală prevede că în cazul în care procurorul a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, şi sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris, ordonanţa de clasare sau, după caz, ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărire penală confirmată de judecătorul de cameră preliminară, însoţită de dosarul cauzei, se înaintează instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) ori, după caz, la art. 340 sau după pronunţarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă ori prin care a fost confirmată ordonanţa de renunţare la urmărire penală.