Categories
Pensii Ştiri

La nivel ministerial au avut loc discuţii despre modificările legislației privind Pilonul II de pensii

Fondurile private de pensiii au spus adio negocierilor cu Guvernul pe tema prevederilor din OUG 114/2018. Ministrul de Finanţe a discutat singur cu ministrul Muncii despre modificările legislației privind Pilonul II de pensii.

Acum, proiectul de OUG cu noile modificări va fi lansat de Ministerul de Finanţe în dezbatere publică până la finalul acestei săptămâni. Teodorovici a anunțat deja că Guvernul este dispus să aducă o serie de modificări legislației.

Categories
Pensii Ştiri

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de peste 48 miliarde de lei

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de peste 48 miliarde de lei, la 31 ianuarie 2018, în creştere cu 17,1% faţă de nivelul existent în luna similară a anului trecut, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Titlurile de stat deţin cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 30,37 miliarde de lei, respectiv 63,2%. Pe locul doi de află acţiunile, cu 7,94 miliarde de lei (16,52%). Depozitele bancare se situează pe locul al treilea din acest punct de vedere, cu 4,5 miliarde de lei, respectiv 9,38% din totalul activelor.

Categories
Economie Pensii Social Ştiri

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 48,19 miliarde de lei la finalul anului!

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 48,19 miliarde de lei, la 30 noiembrie 2018, în creştere cu 23,51% faţă de nivelul existent în luna similară a anului trecut, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Titlurile de stat deţin cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 30,2 miliarde de lei, respectiv 62,68%. Pe locul doi de află acţiunile, cu 9,32 miliarde de lei (19,34%). Depozitele bancare se situează pe locul al treilea din acest punct de vedere, cu 3,76 miliarde de lei, respectiv 7,8% din totalul activelor.

Categories
Pensii Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Finalizarea proiectului care reglementează plata pensiilor din Pilonul II

conversie credit

Ministrul Rovana Plumb, în cadrul conferinţei Mediafax Talks about Private Pensions, a anunţat că proiectul de act normativ care reglementează modul în care se va face plata pensiilor private din Pilonul II a fost finalizat de către Ministerul Muncii, şi ca la moment aşteaptă avizul de la Ministerul Finanţelor.

 

În cadrul conferinţei Mediafax Talks about Private Pensions, organizată în parteneriat cu Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România, se discută despre rolul social al Pilonului II şi Pilonului III în sistemul naţional de pensii, rolul pensiilor private în asigurarea stabilităţii fiscale a României şi în economia ţării, precum şi modalităţi pentru a încuraja dezvoltarea acestora, performanţele de până acum şi provocările viitoare în acest sistem, contribuţia fondurilor de pensii private la dezvoltarea pieţei private de capital, dar şi experienţele altor ţări europene şi comportamentul fondurilor de pensii private în materie de etică, securitate şi garanţii pentru beneficiari.

Reamintim că în prezent, cota de contribuţie virată către Pilonul II este de 4,5% din veniturile brute ale participanţilor, aceasta evoluând de la nivelul de 2% din momentul startului sistemului (2008) şi urmând să ajungă la 6%, cu o creştere de jumătate de punct procentual anual, până în 2016.