Tag: pesticide

  • În domeniul agriculturii se aplică cota redusă de TVA!

    Ordinul nr. 4634/2022 prevede aplicarea cotei reduse de TVA de 9% pentru livrarea de îngrăşăminte şi pesticide de tipul celor utilizate în mod normal în producţia agricolă, seminţe şi alte produse agricole destinate însămânţării sau plantării, precum şi pentru prestările de servicii de tipul celor utilizate în mod normal în producţia agricolă.

  • Comisia Europeană doreşte protejarea polenizatorilor de pesticidele nocive

    Comisia solicită încă o dată statelor membre să îi susţină propunerea, care urmăreşte limitarea utilizării pesticidului sulfoxaflor în serele permanente, în scopul protejării polenizatorilor.

  • Care sunt ţările care folosesc cea mai mare cantitate de pesticide din UE?

    Spania, Franța, Italia și Germania au consumat în anul 2016 cea mai mare cantitate de pesticide din Uniunea Europeană, adică au consumat împreună 79% din totalul cantității de pesticide, potrivit Eurostat. Explicabil dacă ne gândim că statele dețin aproape jumătate din suprafața arabilă a Uniunii Europene și aproximativ jumătate din producția agricolă europeană. Ceea ce…

  • Cota redusă de TVA de 9% pentru livrarea anumitor bunuri

    În Monitorul Oficial al României nr. 572 din 28 iulie 2016 a fost publicat Ordinul nr. 1155/868/2016 privind aplicarea cotei reduse de TVA de 9% pentru livrarea anumitor bunuri. Astfel, potrivit actului normativ, cota redusă de TVA de 9% se aplică pentru livrarea următoarelor bunuri: a) îngrăşăminte; b) pesticide; c) seminţe şi alte produse agricole destinate însămânţării sau…

  • Restricţionarea utilizării a trei pesticide dăunătoare albinelor

    De la 1 decembrie 2013 va fi restricţionată temporar folosirea a trei dintre cele mai populare pesticide din cauza temerilor legate de pericolul pe care îl reprezintă acestea pentru viaţa albinelor, a anunţat Comisia Europeană (CE). În acest sens pe  15 martie, în cadrul Comitetului permanent pentru lanţul alimentar şi sănătatea animală, 15 state membre au votat pentru…

  • UE vrea să interzică pesticidele care provoacă dispariţia albinelor

    La începutul acestei luni, Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (AESA) a publicat un ghid de îndrumări privind utilizarea neonicotinoidelor, în care se spune clar că aceste substanţe reprezintă “un risc acut mare” pentru albine. Comisia Europeană a propus ca statele membre să restricţioneze utilizarea anumitor tipuri de pesticide, despre care se crede că sunt dăunătoare…